Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce spune administratorul judiciar al Hidroelectrica despre “băieţii deştepţi”

Publicat in Ziua Veche, duminică 1 iulie 2012 ·

Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, a anunţat că vrea soluţii amiabile privind contractele directe de vânzare a energiei.

Astfel, urmează să iniţieze în iulie discuţii cu beneficiarii acordurilor, dar a adăugat că, dacă aceştia nu vor accepta noile condiţii, contractele vor fi denunţate. Hidroelectrica a intrat în insolvenţă în 20 iunie, la solicitarea Consiliului de Administraţie. Consiliul şi-a motivat cererea prin scăderea cifrei de afaceri şi creşterea datoriilor, pe fondul unui “dezastru de management” şi al secetei din 2011, transmite Mediafax.

“Ca administrator judiciar, ne-am manifestat disponibilitatea să găsim o soluţionare amiabilă, i-am invitat la discuţii săptămâna viitoare, a fost un apel public, prin media. Majoritatea dintre aceşti parteneri încă ai Hidroelectrica şi-au manifestat disponibilitatea de a participa la discuţii. Evident, nu vom mai fi în situaţia în care să acceptăm condiţii de negociere, de exemplu reducerea cantităţilor doar cu 5%. Dacă nu se vor finaliza în condiţiile dorite de Hidroelectrica, evident că vor avea aceeaşi soartă (vor fi reziliate, ca şi contractul cu Euro-P.E.C., n.r.)”, a declarat Remus Borza, şeful Euro Insol, al emisiunea “După 20 de ani”, difuzată duminică de Pro TV.

Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, a anunţat că vrea soluţii amiabile privind contractele directe de vânzare a energiei.

Astfel, urmează să iniţieze în iulie discuţii cu beneficiarii acordurilor, dar a adăugat că, dacă aceştia nu vor accepta noile condiţii, contractele vor fi denunţate. Hidroelectrica a intrat în insolvenţă în 20 iunie, la solicitarea Consiliului de Administraţie. Consiliul şi-a motivat cererea prin scăderea cifrei de afaceri şi creşterea datoriilor, pe fondul unui “dezastru de management” şi al secetei din 2011, transmite Mediafax.

“Ca administrator judiciar, ne-am

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteo: Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în jumătate de ţară

Mediafax acum 56 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de tipul cod galben de instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta este valabilă vineri în aproximativ jumătate de ţară. Specialiştii spun că urmează reprize cu averse, vijelii şi grindin

Începe Euro 2024: Primul meci al zilei și cine transmite competiția din Germania

HotNews acum 3 ore
​Așteptarea pentru fanii fotbalului a luat sfârșit, iar Euro 2024 va debuta vineri, la Munchen, de la ora 22:00, cu meciul dintre Germania, țara gazdă, și Scoția. Partida face parte din Grupa A. UEFA Euro 2024Foto: BEAUTIFUL SPORTS/Wunderl / imago s

Reguli mai stricte la obţinerea cetăţeniei Republicii Moldova pentru a exclude riscurile la adresa securităţii statului

Mediafax acum 34 minute
Persoanele străine vor obţine mai greu cetăţenia Republicii Moldova. În legislaţie au fost incluse reguli mai stricte, care vor face procedura de recunoaştere a cetăţeniei mai sigură. Modificările au fost operate pentru a exclude vulnerabilităţile ş

Paul Stănescu, despre scenariul PSD de susținere al lui Mircea Geoană la prezidențiale: „Vom avea candidat un membru al PSD”

HotNews acum o ora
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat vineri, înaintea ședinței conducerii partidului de la Sâmbăta de Sus, că va exista un candidat la prezidențiale, dar din partid, excluzând varianta de susținere a lui Mircea Geoană, conform News.r

Se anunță o vară super fierbinte. Meteorologii au publicat prognoza până la jumătatea lunii iulie: Zona cea mai afectată de caniculă

Ziare.com acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat vineri, 14 iunie, prognoza pe următoarele patru săptămâni. Sudul țării va fi cel mai afectat de temperaturile ridicate, dar canicula nu va fi însoțită și de secetă, spun specialiștii. Cantitățile de

ANAF atrage atenţia cu privire la o nouă serie de mesaje false transmise în numele instituţiei

News.ro acum 29 minute
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenţia privind o nouă serie de mesaje false transmise în numele instituţiei, de pe o adresă de mail şi îi îndeamnă pe contribuabilii vizaţi de aceste mesaje false - persoane juridice - să nu d

Rareş Hopincă: S-a finalizat numărarea voturilor, s-a menținut o diferență de 300 de voturi în favoarea mea, sunt câştigătorul alegerilor pentru Primăria Sectorului 2 / Ce spune despre acuzațiile lui Radu Mihaiu

HotNews acum 2 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, Rareş Hopincă, a declarat, vineri, că a fost finalizată numărarea voturilor la Biroul Electoral de Sector şi s-a menţinut o diferenţă de peste 300 de voturi în favoarea sa, ceea ce arată că este câştigăto

Dosarul 2 Mai Judecătoria Mangalia, așteptată să se pronunțe asupra cererii de schimbare a încadrării juridice în cazul lui Vlad Pascu

Ziua Constanta acum 4 ore
Judecătoria Mangalia, din județul Constanța, se va pronunța vineri, 14 iunie 2024, asupra cererii de schimbare încadrării juridice a lui Vlad Pascu, acuzat în Dosarul 2 Mai de uciderea a două persoane și rănirea altor trei. În cadrul ultimei ședințe

Candidatul la prezidențiale este decis de PSD la mânăstirea lui Arsenie Boca: „Nu vom avea candidat comun cu PNL”

Adevarul acum o ora
Forfotă mare în aceste zile. La nivelul coaliției de guvernare se fac strategii cu privire la alegerile prezidențiale, pornind de la analizele realizate de PSD și PNL în cadrul unor reuniuni separate. Liderii Partidului Social Democrat se află viner

"M-a amenințat că îmi taie capul și mi-l înfige în gard". Directoarea unei școli, acuzată că a bătut și hărțuit o profesoară

Ziare.com acum 4 ore
Un scandal în timpul orelor la o școală din Suceava a fost potolit abia după intervenția poliției. Directoarea este acuzată de o profesoară că a bătut-o și a amenințat-o, joi, 13 iunie. Profesoara a ajuns la Urgențe și la medicul legist după ce a sc

Vremea

București
acum

22°
vin.

17°/25°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

21°
vin.

18°/22°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

13°/24°
lun.

15°/24°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

18°/29°