Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rednic nu îşi uită amicii! Vrea să-l ia la Petrolul pe fiul unui fost fotbalist din naţionala Belgiei

Publicat in Pro Sport, luni 2 iulie 2012 ·

Mircea Rednic vrea să ia titlul în acest an pe banca Petrolului, iar pentru asta are la dispoziţie un lot valoros, compus din jucătorii care au dus greul la gruparea prahoveană în stagiunea precedentă şi din vedetele Universităţii Cluj, aduse pe "Ilie Oană" de Florian Walter.

Antrenorul prahovenilor îi dă o şansă în drumul spre marea performanţă şi lui Julian Bisconti, fiul lui Roberto Bisconti, fost internaţional belgian şi jucător la Rapid şi Standard Liege.

Bisconti, a cărui carieră a fost revigorată de Rednic în sezonul 2002-2003, a ajuns luni alături de fiul său la Waidring, participând la antrenamentul de seară al ploieştenilor.

Julian are 19 ani şi a fost juniorul lui Nice. În acelaşi timp, în cantonamentul Petrolului a sosit în probe şi atacantul Patrick Dimbala Mawongo (29 de ani) care a jucat în 2012 la Panionios, formaţie pentru care a marcat două goluri în 11 meciuri.

Mircea Rednic vrea să ia titlul în acest an pe banca Petrolului, iar pentru asta are la dispoziţie un lot valoros, compus din jucătorii care au dus greul la gruparea prahoveană în stagiunea precedentă şi din vedetele Universităţii Cluj, aduse pe "Ilie Oană" de Florian Walter.

Antrenorul prahovenilor îi dă o şansă în drumul spre marea performanţă şi lui Julian Bisconti, fiul lui Roberto Bisconti, fost internaţional belgian şi jucător la Rapid şi Standard Liege.

Bisconti, a cărui carieră a fost revigorată de Rednic în sezonul 2002-2003, a ajuns luni alături de fiul său la Waidring, participând la antrenamentul de seară al ploieştenilor.

Julian are 19 ani şi a fost juniorul lui Nice. În acelaşi timp, în cantonamentul Petrolului a sosit în probe şi atacantul Patrick Dimbala Mawongo (29 de ani) care a jucat în 2012 la Panionios, formaţie pentru care a marcat două goluri în 11 meciuri.

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Conferință de presă la Cotroceni VIDEO. Nicușor Dan despre măsurile pentru reducerea deficitului bugetar - „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie”

Ziua Constanta acum 13 minute
Nicușor Dan a afirmat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Cotroceni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii. „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie, că România are potențial economic.

Cod galben de caniculă în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum 34 minute
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de val de căldură, caniculă li disconfort termic în perioada 14 iulie, ora 12.00 - 15 iulie, ora 10.00. Luni, valul de căldură se va manifesta în vestul și în sud

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 27 minute
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum 38 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 2 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Bitcoin depăşeşte pentru prima dată 120.000 de dolari

News.ro acum 3 ore
Bitcoin a depăşit luni pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, marcând o etapă importantă pentru cea mai mare criptomonedă din lume, în contextul în care investitorii pariază pe victorii politice mult aşteptate pentru acest sector în această

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Completări cheie în noua lege referitoare la Directiva NIS 2: trei aspecte importante pentru companii începând cu 10 iulie 2025

HotNews acum 46 minute
Validarea legislativă a măsurilor prevăzute de OUG 155/2024, act normativ care transpune Directiva NIS (Network and Information Security) 2 la nivel local, a avut loc prin publicarea în Monitorul Oficial în data de 7 iulie 2025 a Legii 124/2025. Ace

VIDEO. Președintele Nicușor Dan- „România are nevoie de o lege a salarizării“

Ziua Constanta acum 16 minute
Președintele Nicușor Dan, în cadrul unei conferințe de presă susținute luni, 14 iulie, că România are nevoie de o lege a salarizării în care să avem o abordare foarte nuanțată pe toate categoriile și să dispară sporurile. Președintele a mai pecizat

Vremea

București
acum

30°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°