Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rapamicina – Substanţa care revigorează mintea

Publicat in Ziua Veche, luni 2 iulie 2012 ·

Cercetătorii americani au aratat că rapamacina, substanţa găsită în Insula Paştelui administrată de obicei pacienţilor care au suferit transplanturi, are efecte benefice asupra memoriei şi capacităţii ei de învăţare.

Oamenii de ştiinţă de la Facultatea de Medicină a Universităţii din Texas au arătat că rapamicina, substanţa extrasă pentru prima dată din bacterii descoperite în Insula Paştelui ajută la păstrarea tinereţii minţii. Pentru a obţine aceste rezultate ei au realizat mai multe teste pe şoareci atât tineri, cât şi bătrâni. Potrivit rezultatelor prezentate de science daily, dintre animalele tratate cu rapamicină, şoarecii tineri au învăţat şi memorat ceea ce învăţaseră mai bine decât animalele din grupul de control, iar la şoarecii în vârstă s-au îmbunătăţit, de asemenea, memoria şi capacitatea de învăţare, substanţa anulând declinul provocat de vârstă.

De asemenea, Rapamicina, substanţa a cărei nume este dat de denumirea polineziană a Insulei Paştelui, Rapa Nui, cunoscută în întraga lume pentru statuile uriaşe din piatră (moai), are un efect benefic la toate vârstele în combatarea anxietăţii şi depresiei. Testele au arătat că şoarecii trataţi cu rapamicină aveau niveluri mai ridicate de serotonină, dopamină şi norepinefrină, trei substanţe cu rol de neurotransmiţători care contribuie la starea de bine şi calm.

Rapamicina este o substanţă anti-fungică, administrată de cele mai multe ori pacienţilor care au suferit transplanturi, pentru a preveni fenomenul de respingere a organelor transplantate. Potrivit descoperă.ro, rezultatele cercetărilor realizate la Univesitatea din Texas ar putea duce la descoperirea unor noi metode de tratament al bolilor neurodegenerative la om.

Cercetătorii americani au aratat că rapamacina, substanţa găsită în Insula Paştelui administrată de obicei pacienţilor care au suferit transplanturi, are efecte benefi

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Toxiinfecție alimentară în județul Bihor - 18 persoane la spital, din care 16 sunt copii. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Ziua Constanta acum 35 minute
În noaptea de marți spre miercuri, 09 iulie a.c., în urma unui apel primit prin numărul unic de urgență 112, a fost semnalată o toxiinfecție alimentară în stațiunea turistică Vârtop, județul Bihor, în rândul unui grup de 57 de persoane aflate în tab

Atac asupra unei nave grecești pe Marea Roșie, cel puțin patru marinari au fost uciși

HotNews acum o ora
Un atac cu drone și bărci rapide în largul Yemenului a ucis patru marinari aflați pe un cargobot sub pavilion liberian și operat de Grecia, a declarat marți noapte pentru Reuters un oficial care cunoaște subiectul, acesta fiind al doilea incident si

Zece condamnări la câte 141 de ani de închisoare, pentru tot atâția membri ai unui cartel mexican, judecați pentru răpire și crimă

Adevarul acum 17 minute
Zece membri ai unui cartel dinn Mexic au fost condamnaţi marţi, 8 iulie, la câte 141 de ani de închisoare pentru crimă şi răpire, a anunţat biroul procurorului general, într-un caz care a şocat ţara.

Luna iunie a fost cea mai caldă înregistrată vreodată în Europa de Vest / La nivel mondial, luna iunie a fost a treia cea mai caldă înregistrată vreodată

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Luna trecută, Europa de Vest a trecut prin cea mai caldă lună iunie înregistrată vreodată, în timp ce temperaturi „extreme” au afectat regiunea prin valuri de căldură consecutive, a transmis miercuri

Video Peste 100 de răniţi în urma unui incendiu de vegetaţie care face ravagii lângă Marsilia. Focul a pornit de o maşină care a luat foc pe autostradă

Adevarul acum 2 ore
Aproximativ 110 persoane au fost rănite în incendiul de vegetaţie cu evoluţie rapidă care a atins marginea exterioară a Marsiliei, al doilea oraş ca mărime din Franţa. Focul a pornit de o maşină care a luat foc pe autostradă.

VIDEO Chelsea, prima finalistă de la CM al Cluburilor: Dublă spectaculoasă a lui Joao Pedro

G4Media acum 19 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Chelsea a trecut de Fluminense, scor 2-0, și este prima finalistă de la Campionatul Mondial al Cluburilor din SUA. Formația din Premier League o așteaptă în marea finală de pe 13 iulie pe învingătoar

Ce prăznuiesc creștinii ortodocși astăzi, 9 iulie 2025?

Ziua Constanta acum 54 minute
Sfântul Pangratie; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului de la Mânăstirea Neamț Sfantul Pangratie s-a nascut in Antiohia. Va ajunge impreuna cu parintii sai in Ierusalim, pentru a asculta cuvintele si a vedea minunile lui Hristos. In Ierusalim, Sfantul

FCSB debutează în noul sezon din Champions League – Cine transmite la tv meciul cu Inter Club D’Escaldes

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare FCSB debutează miercuri în sezonul 2025-2026 al Champions League, campioana României urmând să întâlnească în primul tur preliminar pe Inter Club D’Escaldes. Urmărește cele mai noi producții video G4

„Ce vă agitați, n-a murit!”. Un dentist a scăpat în gura unui copil de 5 ani un dispozitiv metalic. Mama: „Exista riscul unei perforații intestinale”

Adevarul acum 39 minute
Un copil de cinci ani a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului „Sf. Maria” din Iași după ce a înghițit o freză metalică în timpul unei consultații stomatologice. Medicul le-ar fi spus părinților că cel mic a înghițit doar o hârtie abraziv

Polonia activează avioanele, după ce Rusia a lansat atacuri asupra Ucrainei

News.ro acum 3 ore
Avioane poloneze şi aliate au fost activate, miercuri dimineaţă, pentru a asigura siguranţa spaţiului aerian polonez, după ce Rusia a lansat atacuri aeriene vizând vestul Ucrainei, în apropiere de graniţa cu Polonia, a anunţat Comandamentul operaţio

Vremea

București
acum

23°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

23°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

13°/21°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°