Anul 1996 a fost unul decisiv pentru democraţia românească. Atunci s-a produs prima schimbare democratică a Puterii, după alegerile furate din 1945.
La începutul anului 1995, în România era o atmosferă sufocantă. Puterea neocomunistă, girată de Ion Iliescu, părea că se va menţine la putere încă patru ani. Coaliţia la putere, care reunea PDSR, adică PSD-ul de azi, precum şi o serie de formaţiuni naţionaliste ori de extremă stânga, controla autoritar toate segmentele vieţii publice. Opoziţia era împărţită între coaliţia formată de partidele istorice, PNŢCD şi PNL, grupate sub cupola Convenţiei Democratice din România, şi formaţiunea PD, condusă de fostul premier Petre Roman, care căuta drumul spre o social-democraţie de tip occidental. Însă în acel an s-a petrecut un eveniment pe care nimeni nu îl anticipa. Este vorba de decesul liderului PNŢCD, Corneliu Coposu. El nu a avut parte de funeralii oficiale, însă valul imens de regret şi de simpatie care s-a manifestat cu prilejul înmormântării sale a propulsat Convenţia Democrată din România în postura de câştigător al alegerilor. În acest context, anchetele şi dezvăluirile "României libere" despre abuzurile Puterii neocomuniste au contribuit la întărirea tendinţelor de vot care au dus la democratizarea politicii româneşti.
Coaliţia Victoriei
Coalizarea diferitelor formaţiuni politice şi civice a însemnat mutarea câştigătoare în competiţia pentru câştigarea Puterii confiscate de neocomunişti. La alegerile locale din iunie 1996, Convenţia Democrată din România a câştigat, un număr de voturi aproape egal cu cel obţinut de PDSR. Celelalte formaţiuni ale Opoziţiei, adică UDMR şi USL, formată din PD şi din minusculul Partid Social-Democrat din România, au câştigat, de asemenea, un număr semnificativ de voturi. Între cele două tururi de scrutin ale alegerilor locale a devenit clar că, dacă se coal
