Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BACALAUREAT 2012. SUBIECTELE la ROMÂNĂ SCRIS, transmise prin STS - cum arată buncărul din care pleacă SUBIECTELE şi BAREMUL

Publicat in Gandul, luni 2 iulie 2012 ·

Azi încep probele scrise de la BAC 2012. Peste 172.000 de absolvenţi ai claselor a XII-a vor susţine luni, 2 iulie, prima probă scrisă a examenului de BACALAUREAT 2012, la română. SUBIECTELE vor ajunge în sălile de examen în jurul orei 9.00.

Membrii Comisiei Naţionale de Bacalaureat, din care fac parte şi 6 până la 10 specialişti, se întâlnesc însă în jurul orei 5.30 dimineaţa, în "buncărul" de la Ministerul Educaţiei, de unde nu mai pot ieşi până la sfârşitul probei şi unde nu poate intra nimeni decât în situaţii excepţionale.

SUBIECTE la ROMÂNĂ SCRIS date azi la BAC 2012

Primul lucru pe care îl fac membrii Comisiei, condusă de secretarul de stat Stelian Fedorca, este să tragă la sorţi varianta de examen din 10 subiecte posibile, care se află pe un server securizat de la minister, a declarat pentru gândul fostul ministru al Educaţiei, Liviu Pop. Acesta a precizat că în cazul în care acest server nu mai funcţionează din diferite motive, există un alt server, de backup, în alt minister, pe care se află, de asemenea, subiectele de examen. "În această situaţie, nu se poate produce o întârziere mai mare de 10 minute", a spus Pop.

După ce a fost extrasă varianta de examen, către centrele de examen din ţară sunt transmise parolele şi codurile necesare descărcării acesteia de pe server.

Cine are şi cum sunt transmise parolele

Pentru securizarea subiectelor, sunt folosite două parole pe care le dau în dimineaţa examenului secretarul de stat şi un director din minister. Pot fi două cuvinte pe care cei doi le aleg în mod aleatoriu. Aceste parole sunt introduse într-un program şi, pe lângă faptul că sunt interpedente, generează şi "nişte coduri", a explicat Pop, fără a putea face alte precizări.

Aceste parole şi coduri sunt transmise prin SMS, în aceleaşi timp, către o persoană desemnată din fiecare centru de examinare şi care se

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 54 minute
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 2 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 2 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum 2 ore
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum o ora
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum o ora
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

Paul Gascoigne, la terapie intensivă! » Care este starea fostului internațional englez

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Paul Gascoigne, 58 de ani, a leșinat în casă, unde a fost găsit către un prieten, care s-a și îngrijit ca fostul internațional englez să ajungă la spital.

Exerciții militare în R. Moldova cu trupe din România și SUA. Avertismentul Ministerului moldovean al Apărării

Adevarul acum o ora
În Republica Moldova va avea loc exercițiul ,,Scutul de Foc-2025”, fiind desfășurat cu participarea forțelor moldovene, române și americane.

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum 3 ore
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

Primarul Buzăului, Constantin Toma: Am prins o doamnă POLIȚIST local beată la ora zece și mă aștept să fie reangajată

Gandul acum o ora
Primarul Buzăului, Constantin Toma, susține că Pachetul fiscal II va fi de ajutor țării și aduce în discuție modul în care un funcționar este dat afară și apoi reangajat, dând exemplul unei doamne polițist local care era beată la ora 10 și se așteap

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

31°
lun.

19°/39°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°