Aflat într-un plin scandal de plagiat, premierul Victor Ponta susţine că face parte dintr-o generaţie de prim-miniştri europeni "tineri şi neliniştiţi".
Declaraţia a fost făcută în cadrul întâlnirii cu preşedintele Croaţiei.
La începutul discuţiei, preşedintele croat, Ivo Jospivic, i-a spus premierului Ponta că face parte din aceeaşi generaţie cu prim-ministrul Croaţiei, Zoran Milanović.
"Faceţi parte din generaţia actuală de tineri premieri ai Europei", i-a spus Jospivic lui Ponta, citat de Mediafax.
"Da, premieri tineri şi neliniştiţi", a replicat râzând Victor Ponta, care a parafrazat astfel titlul unei cunoscute telenovele.
Cei doi demnitari au amintit că în perioada următoare, la Dubrovnik, va fi organizată o întâlnire între reprezentanţii guvernelor celor două ţări, când vor fi analizate şi posibilităţile de dezvoltare a schimburilor economice bilaterale.
Preşedintele Croaţiei a remarcat în context că nivelul actual al acestor schimburi, de 200-300 milioane euro anual, este sub potenţialul celor două economii.
Josipovic a mulţumit totodată României pentru ratificarea de către Parlament a Tratatului de aderare a Croaţiei la UE.