Jocurile olimpice de la Londra par a fi motiv de îngrijorare nu doar pentru trafic ci şi pentru oficialii Trezoreriei Marii Britanii. Aceştia au amânat pentru o lună termenele emisiunilor săptămânale de titluri de stat, de teamă că lipsa de interes a traderilor de obligaţiuni va afecta succesul celor programate.
Cele mai importante bănci din Marea Britanie – cele care au dreptul exclusiv de a cumpăra bonduri direct de la Biroul de Management al Datoriei (Debt Management Office) – departamentul de specialitate al Trezoreriei Marii Britanii, îşi au sediul pe principalele artere care duc spre locul în care se desfăşoară Jocurile Olimpice.
Din acest motiv, mare parte dintre acestea îşi pregătesc angajaţii să lucreze de acasă, ceea ce nu este de bun augur pentru succesul emisiunilor de obligaţiuni britanice.
Află cine s-a decis în cadrul summitului UE să ajute liderii europeni pentru a gestiona criza
Biroul de Management al Datoriei a confirmat faptul că motivul pentru care a reprogramat emisiunile plănuite în perioada în care se vor derula Jocurile Olimpice, este dat în mod special de numărul redus de brokeri care vor fi la birou în faţa ecranelor de tranzacţionare. O astfel de situaţie măreşte probabilitate ca emisiunile în cauză să nu atragă interesul necesar, fapt care ar putea forţa departamentul responsabil pentru managementul taxelor, să plătească mai mult pentru a se împrumuta.
„De ce să existe un risc operaţional când nu este necesar?” a spus purtătorul de cuvânt al Biroului de Management al Datoriei, citat de Financial Times.
Implicaţiile absenţei traderilor de obligaţiuni de la birouri pot fi însă mult mai importante. Spre exemplu, dacă Bănca Angliei aprobă o nouă rundă de achiziţie de bonduri, ca măsură de susţinere a economiei, aceasta ar putea fi dificil de pus în practică în absenţa respectivilor traderi din p