Adevărata dramă a ultimului Consiliu European nu este ce s-a întâmplat, ci mai degrabă ce nu s-a întâmplat la reuniunea celor 27 de şefi de state şi guverne.

Confruntată cu cel mai mare dezastru economic din istoria ei, Europa a reuşit să producă după al nu-ştiu-câtelea summit de criză un mare fiasco. Presa continentală vorbeşte despre subiect de săptămâni bune, numai cea britanică pare ruptă de realitate. Subiectul este următorul: fără un mare salt înainte în procesul de integrare europeană, Uniunea nu va reuşi să facă nimic din această criză.

Uniunea Bancară, cea Fiscală nu sunt concepte care să fie suficiente în zilele noastre. Parlamentul ar trebui să fie bicameral, Consiliul European ar trebui să aibă rol de Senat, iar Comisia să fie un adevărat Executiv. Culmea e că acest plan oglindeşte exact propunerile lui Jaques Delors din 1989, idei care au provocat nemuritorul răspuns de „No, No, No” al doamnei Margaret Thatcher.

Faptul că acest proiect nici măcar nu şi-a găsit loc printre miliardele aruncate după bănci este o mare înfrângere pentru toţi. Liderii europeni nu sunt capabili să scoată capul din vâltoarea datoriilor. Europa seamănă astăzi cu marele crucişător Bismarck în 1941. Fără o cutie de viteze funcţională, construcţia pluteşte în derivă aşteptându-şi inevitabilul sfârşit.

Prea devreme pentru Statele Unite ale Europei (Die Welt)

Nimic nu ne împiedică să negociem pe termen lung pentru crearea unei uniuni politice în Europa. Dar acest proiect mamut nu poate fi un rezultat colateral al încercărilor de asanare a crizei actuale.

Rezolvarea crizei economice e una şi proiectul unui stat federal european este cu totul altul. Pe termen scurt este evident că avem nevoie de instrumente pentru a stabiliza ţările cu probleme financiare. Din punctul de vedere al Germaniei, rezultatele summitului european nu sunt deloc neprimej