Liderii europeni vor apela la Banca Centrală Europeană, în această săptămână, căutând asistenţă din partea decidenţilor politicii monetare pentru a consolida situaţia pe pieţele financiare. Acestea au fost calmate, temporar, de rezoluţiile summitului UE, în cadrul căruia s-a decis capitalizarea directă a băncilor.
BCE ar putea oferi ajutor pe 5 iulie, economiştii aşteptându-se la o nouă reducere a dobânzii-cheie. Banca a acţionat mereu în sprijinul progresului negocierilor politice, inclusiv prin programe de achiziţii de obligaţiuni în urma acordurilor de urgenţă precum şi prin acordarea de împrumuturi ieftine, pe trei ani, băncilor europene, după ce liderii politici au promis măsuri pentru o mai bună disciplină fiscală, aminteşte agenţia de ştiri Bloomberg.
Află de ce oficialii BCE susţin că fondurile de urgenţă ale zonei euro trebuie să cumpere direct obligaţiuni suverane
„Rezultate tangibile”
Relaxarea restricţiilor acordării fondurilor de urgenţă, crearea fundaţiilor unei uniuni bancare şi permiterea capitalizării directe a băncilor din fondurile de urgenţă ale UE, convenite de către liderii Uniunii Europene la summitul de săptămâna trecută, a provocat cea mai puternică creştere a monedei unice, dar şi revigorarea pieţelor de obligaţiuni. Liderii UE vor încerca să sprijine aceste evoluţii, încercând să-i convingă pe investitori că se va face tot posibilul pentru a pune capăt crizei datoriilor suverane, aflată în al treilea an.
Vezi de ce şi BCE şi FED consideră că liderii politici şi nu băncile centrale trebuie să găsească soluţia decisivă la criza economică
„Summitul a produs câteva rezultate tangibile care ne vor ajuta să depăşim provocările”, a declarat Jorg Asmussen, membru în consiliul director al BCE, pentru cotidianul grecesc „Kathimerini” în cadrul unui interviu.
Economiştii intervievaţi de Blo