Euro 2012 a stins lumina şi s-a dus la culcare. Cu ce am rămas în urma acestui turneu final?

Ecartul de civilizaţie

Experimentul Polonia - Ucraina, pus la cale în laboratoarele UEFA, a fost doar parţial o reuşită. În ciuda investiţiilor masive - atât bani europeni, cât şi resurse proprii (Polonia - 28 de miliarde de euro, Ucraina - 4 miliarde de euro), Euro 2012 a semănat cu un copil născut prematur, arătând că ţările provenite din fostul bloc comunist mai au nevoie de ani buni ca să-şi construiască o infrastructură propice, în general, normalităţii şi, în special, oganizării unor evenimente de asemenea anvergură. Dacă stadioanele au trecut peste ştachetă, transportul, cazarea, posibilităţile de agrement şi preţurile, mai ales în Ucraina, au relevat că ecartul de civilizaţie nu putea fi surmontat cu driblingurile întârziate şi pasele lungi ale francezului Michel Platini, şeful neliniştit al UEFA.

Cel mai frumos meci

Fotbalul a fost, din fericire, imun la tribunele mai goale, adesea, decât blondele din grupul "Femen", care protestau, în Kiev, la adresa prostituţiei. A fost, mai întâi, Danemarca, învingătoare a Olandei, amintind, pentru scurtă vreme, de echipa care şi-a părăsit şezlongurile în 1992 pentru a da de pământ, în finală, cu Germania, campioana mondială. A fost apoi Rusia, care accelera ca "Sbornaia" lui Oleg Blohin, pentru a sucomba imprevizibil în faţa Greciei. Da, a Greciei, o ţară care şi-a dat jos perfuziile puse de doctorul german. Pe care, într-un amestec de ingratitudine şi mândrie, pacienţii din salonul lui Karagounis au încercat să-l sfideze, cu un strigăt de disperare: "Decât să trăim conectaţi la aparate, mai bine să murim pe mâna noastră". Ne amintim cu plăcere de talentul inepuizabil al bandei lui Slaven Bilici, risipit, ca de fiecare dată, în pătrăţelele albe şi roşii ale integramei croate.

Şi Anglia a lăsat urme în