Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Euro 2000 este cea mai mare realizare fotbalistică a României din ultimii 15 ani? Ganea: "Mă gândeam cum să fac să intru şi eu în istorie!"

Publicat in Pro Sport, luni 2 iulie 2012 ·

Ganea a jucat doar 73 de minute la Europeanul din Belgia şi Olanda, dar a marcat cel mai important gol al nostru. Fostul atacant e sincer: “Nu am avut nicio emoţie la penalty”

Ionel, ce a însemnat Euro­peanul de acum 12 ani pentru tine?

A însemnat foarte mult! Şi nu doar pentru mine, acesta e un sentiment pe care îl au toţi fotbaliştii care ajung la un nivel atât de ridicat. Eu mă bucur că sunt un om respectat şi ştiu că, dacă acum am acest respect din partea oamenilor, chiar dacă unii ţin cu Steaua, alţii cu Dinamo sau Rapid, e datorită lucrurilor pe care le-am făcut pentru echipa naţională.

Care a fost ţinta ta la acel turneu final de Euro?

Uite, chiar mă gândeam înainte să înceapă Europeanul că trebuie să fac ceva să intru şi eu în istorie. Scopul meu ăsta era, să las ceva în urmă. Şi, crede-mă, pentru cât am jucat la Euro, eu sunt foarte mulţumit. Că n-am evoluat foarte mult, nu ştiu dacă, adunat, am un meci întreg (n.r. - enumeră minutele jucate de parcă partidele de la Euro s-ar fi jucat acum câteva zile). Am 20 de minute cu Portugalia, alea 15 cu Anglia şi 36 cu Italia... cu Germania nu am jucat deloc.

Şi, chiar dacă ai jucat puţin, ai marcat cel mai important gol al României...

Aşa a fost să fie, să bat eu acel penalty care avea să ne califice în sferturi. Bine, meciul acela cu Anglia a fost şi ultima noastră victorie la un Campionat European.

Sânge rece la penalty!

Ai avut emoţii?

Pffff! Cred că am fost întrebat de mii de ori lucrul ăsta (râde). N-am avut nicio emoţie!

Uitându-te în urmă, crezi că naţionala putea mai mult la acel Euro?

Bine, noi atunci am fost şi deza­van­tajaţi de program. Am jucat cu Italia, dacă nu mă înşel, la doar trei zile de la meciul cu Anglia. La noi era încă o stare de euforie după acea calificare, na, ştii cum e... @N_

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 8 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 5 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 10 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 6 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 6 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 9 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 10 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Vremea

București
acum

15°
sâm.

15°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°