VAMA (I). Deşi localnicii ezită să accepte data de 6 octombrie 1408 ca fiind cea a primei atestări a satului lor, privilegiul lui Alexandru cel Bun, acordat, atunci, negustorilor lioveni, care, la întoarcerea din Ardeal, aveau de plătit vamă Mănăstirii Moldoviţei, la confluenţa râurilor Moldova şi Moldoviţa, reprezintă, indirect, o primă atestare a satului Vama, iar argumentele se găsesc şi în toponime, şi în conţinutul documentelor ulteriore, care mărturisesc o moşie uriaşă, temeinic gospodărită. E drept, dovezile scrise despre o obşte sătească lipsesc, iar întărirea domnească, din 18 noiembrie 1409, menţionează doar „Vama, numită vama de la Moldoviţa cu satul” (dacă satul n-ar fi existat ca sat şi ca proprietate în 1408, nu s-ar mai fi dat întărire în 1409), aşezată, fără îndoială, între mitocurile (locurile de făcut fân) mănăstireşti ale moşiei care începea, conform hotarnicei din 14 aprilie 1411, „din vadul Moldovei, care este mai jos de satul Câmpulung, cu poiana, drept la gura Geredzea şi, în sus, pe părău, până la obârşie şi, de acolo, la Măgura Moşului, şi, de acolo, la spărturi şi la Măgura Plopului, şi, de acolo, la Fântâna Sărată, şi, de acolo, pe dealul Frasinilor, drept la Râul Strâmt, la deal, pe Suha, unde cade în Moldova, şi, de acolo, pe Moldova, la părăul Ceteţe, în sus de pârâul Cetăţelii, până în vârful Dealului Mare, şi, de acolo, tot cu obcina, pe Dealul Mare, cu toate izvoarele care cad în Moldova şi Moldoviţa, până la obârşia Frumosului, unde cade în Moldoviţa, şi, de acolo, peste Moldoviţa, la gura râului Deea, şi, de acolo, la obârşia Deii, muntele şi, de acolo, pe dealul Paltinului, unde cade în Moldova, în vad, în jos de satul Câmpulung, unde mai înainte am început”.

Toponimele menţionate în acest document, deşi neglijate chiar şi de cercetători de talia lui Nicolai Grămadă (care menţionează, totuşi, că numele „la Spărturi” este,