În România doar intoxicările sunt ca bulgării de zăpadă care înghit tot ce prind în cale și devin tot mai mari pe măsură ce se rostogolesc la vale. Scandalurile politice sunt ca bulgării de pământ, care se fărâmițează cu fiecare rotire, aruncând în jur miriade de fragmente, până ce se transformă în fire de nisip.

După ce revista “Nature” l-a luat pe Victor Ponta în colimator, marea suspiciune de plagiat a început să se spargă în tot felul de comitete și comiții, iar acoliții săi, de la Ecaterina Andronescu la Ioan Rus, au pus umărul, după puteri, la domolirea incidentului. USL-iștii n-au spus că nu e plagiat, ci au scos la înaintare tot felul de argumente menite să atenueze gravitatea cazului. Iată cele mai populare trei argumente, cu demascările care se impun:

1. Doar specialiștii în științe juridice pot stabili dacă Victor Ponta a plagiat sau nu.

De ce? Pentru că în Drept se lucrează cu legi, texte imuabile care nu pot fi și nu trebuie să fie modificate. Ok, sunt perfect de acord, dar cum se explică atunci următorul pasaj:

Lumea dorea o instanță internațională creată departe de tumultul războiului, în timp de pace, pentru a nu se răsfrânge în activitatea ei aura învingătorilor, instanță în care legea odată convenită pentru instrumentarea și sancționarea celor mai grave crime internaționale să fie aplicată în mod egal și imparțial pentru toate părțile responsabile, indiferent de momentul istoric în care se săvârșește crima: pace sau război.

În teza sa de doctorat, finalizată în 2003, Victor Ponta a copiat pasajul de mai sus din volumul “Curtea Penală Internațională. Istorie și realitate” al lui Dumitru Diaconu, care apăruse cu patru ani înainte, în 1999. Ghilimelele sunt inexistente. Vi se par vouă că formulările “tumultul războiului” și “aura învingătorilor” țin de științele juridice? Mie nu, iar teza lui Victor Ponta abundă în astfel