Nicicând in ultimii 22 de ani, guvernele şi parlamentele României nu au excelat în corectitudine, competenţă şi onestitate, dar niciuna dintre aceste instituţii până azi, nu şi-a permis să atenteze la integritatea naţională a statului de drept, ca actualul guvern şi parlament al României. De la politizarea capilară a instituţiilor statului, la ignorarea şi încălcarea prevederilor Constituţiei, la atacul la adresa Curţii Constituţionale, la decredibilizarea învăţamântului României pe plan intern şi internaţional, nicio metodă lumpen-parlamentar-guvernamentală nu a fost ocolită. Dar cea mai mare „realizare” a tuturor guvernelor din perioada 1990-2012, a fost şi rămâne crearea celei de-a doua Românii, respectiv cei aproape 5 milioane de cetăţeni români emigraţi în căutarea unor locuri de muncă, ignoraţi de România care aşteaptă de la ei exclusiv remitenţele, ignoraţi de ţările de adopţie, pentru care aceştia sunt doar o masă de braţe de muncă. Situaţia conflictuală creată în această perioadă poate fi uşor comparată cu mineriadele anilor 1990-2000, camioanele, furtunele cu cap de oţel, bocancii şi lămpaşele fiind înlocuite, cu limuzinele parlamentare, pixurile aurite, pantofii din piele de şarpe şi gulerele albe ale parlamentarilor şi guvernanţilor. Graba şi violenţa psihologică cu care se încearcă destructurarea statului de drept, ne face să ne întrebăm care este adevărata miză, cui, ce şi cât i s-a promis din preţul vânzării României la talciocul internaţional!? „Nu ne vindem ţara” a fost sloganul cu care s-a intoxicat şi manipulat populaţia la începuturile pseudo-democraţiei, la adăpostul căruia, România era vândută în grabă, cu furie şi inconştienţă, iar azi politicienii ţării se bat pe vânzarea ultimelor bucăţele, la un preţ fixat de alţii. Diaspora ar fi putut şi ar fi trebuit să fie o voce liberă şi independentă faţă de orice imixtiune politică, dacă, tentaculele