Emilian Cutean, fost secretar de stat la Secretariatul de Stat pentru Probelemele Revoluţionarilor (SSPR) execută, din luna februarie 2012, o pedeapsă de cinci ani de închisoare, pentru fraudarea bugetului instituţiei pe care a condus-o cu aproape 300 de mii de lei. El a fost condamnat definitiv, după un proces care a durat 6 ani.
Vineri, Tribunalul Bucureşti ar fi trebuit să judece apelul formulat de Cutean, la sentinţa Judecătoriei Sectorului 4, din luna mai 2012, prin care s-a respins cererea fostului demnitar de întrerupere a executării pedepsei, respectiv eliberare din închisoare pe o perioadă de trei luni (maximul prevăzut de lege).
La dosar a fost depusă şi o cerere formulată de Sorin Vintilă Meşter, actualul secretar de stat la SSPR, privind eliberarea lui Cutean. Documentul a fost prezentat şi de Jurnalul Naţional. Am arătat că solicitarea lui Meşter este o premieră absolută pentru sistemul judiciar din România şi am anticipat că instanţa va solicita clarificări Guvernului României. Ceea ce s-a şi întâmplat – judecarea pe fond a fost amânată până la data de 10 iulie, magistraţii cerând Secretariatului General al Guvernului să precizeze dacă domnul Meşter a fost mandatat să acţioneze în numele Guvernului -şi dacă da, care este baza legală pentru o asemenea cerere- sau dacă iniţiativa îi aparţine secretarului de stat.
Am primit însă, la redacţie, un document care ne arată că ne-am înşelat: iniţiativa domnului Meşter nu este singulară. Şi Parlamentul României, prin Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 (CPR), condusă de senatorul liberal Raymond Luca, a cerut eliberarea lui Cutean. Cererea a fost formulată în luna mai şi a fost remisă Judecătoriei Sectorului 4, unde, aşa cum am arătat mai sus, s-a judecat fondul cererii de eliberare.
În cererea adresată instanţei sub semnătura d-lui Raymond Luca, se motivează: „Avân