Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Euro 2012: Vezi care e echipa ideală şi cel mai bun jucător potrivit UEFA

Publicat in Ziua Veche, luni 2 iulie 2012 ·

Mijlocaşul Barcelonei Andres Iniesta a fost ales de UEFA cel mai bun jucător al Campionatului European 2012 desfăşurat în Polonia şi Ucraina.

Deşi nu a mai marcat în finala câştigată de Spania cu 4-0 în faţa Italiei, precum a reuşit la Campionatul Mondial din 2010, când a înscris singurul gol al finalei cu Olanda, Andres Iniesta a fost ales de un comitet tehinic al UEFA format din 11 persoane drept cel mai bun jucător al turneului. Astfel, pentru al doilea turneu european consecutiv, un spaniol câştigă această distincţie, Iniesta succedându-l în palmares compatriotului şi coechipierul său de la FC Barcelona, Xavi, laureat în 2008.

De asemenea, comitetul UEFA a desemnat şi lotul de 23 de jucători care ar forma echipa ideală a turneului. Din această echipă, nu mai puţin de 10 jucători sunt membri ai echipei Spaniei, nelipsind din rândurile ei, aşa cum era de aşteptat, nici italianul Andrea Pirlo, care în cazul în care Italia ar fi câştigat titlul ar fi avut cele mai mari şanse să obţină distincţia acordată lui Andres Iniesta. Deşi nu a fost ales între primii 23 jucători ai echipei ideale, conform mediafax, Fernando Torres a fost desemnat golgheter al turneului graţie celor 3 goluri marcate şi pasei decisive pentru golul al patrulea al lui Juan Mata în finala cu Italia.

Echipa ideală UEFA Euro 2012:

Portari: Gianluigi Buffon (Italia), Iker Casillas (Spania), Manuel Neuer (Germania)

Fundaşi: Gerard Pique, Sergio Ramos, Jordi Alba (Spania), Pepe, Fabio Coentrao (Portugalia), Philipp Lahm (Germania)

Mijlocaşi: Steven Gerrard (Anglia), Andres Iniesta, Sergio Busquets, Xavi Hernandez, Xabi Alonso (Spania), Sami Khedira, Mesut Ozil (Germania), Daniele De Rossi, Andrea Pirlo (Italia)

Atacanţi: Cristiano Ronaldo (Portugalia), Mario Balotelli (Italia), Cesc Fabregas, David Silva (Spania), Zlatan Ibrahimovici (Suedia).

Mijlocaşul Barc

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 35 minute
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

Dominic Fritz: Când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă, într-o postare pe Facebook, că, atunci „când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă”. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum 40 minute
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 4 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Când am putea reveni la „taxe mai comode”. Vicepremierul Dragoș Anastasiu a avansat un nou termen

Adevarul acum 49 minute
În contextul actualelor măsuri de austeritate, România ar putea reveni la un regim fiscal mai relaxat până la finalul anului viitor, dacă va exista predictibilitate și dacă Guvernul va continua reformele necesare, a declarat vicepremierul Dragoș Ana

Ursula Von der Leyen a cerut Chinei să pună capăt „sprijinului său de neclintit” pentru Rusia în războiul său împotriva Ucrainei şi să respecte regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a insistat marţi, la Strasbourg, că China trebuie să pună capăt „sprijinului neclintit” pentru Rusia în războiul său împotriva Ucrainei şi să

Incident șocant în Italia: Bărbat aspirat de motorul unui avion pe aeroportul din Bergamo

HotNews acum 27 minute
Aeroportul din Bergamo, care oferă legături aeriene low-cost spre și dinspre Milano, aflat în apropiere, a fost închis temporar, marți, după ce un bărbat a murit după ce a intrat pe pista, chiar când un avion se pregătea de decolare, informează Reut

Producția de energie solară este la un nivel record și nu există pericol de blackout, spune Ministrul Energiei

Mediafax acum 2 ore
Vremea caniculară vinare și aspecte pozitive, economic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan a declarat într-o intervenție la Digi 24 că producția din sursă solară este la un nivel record. „Din punct de vedere al dinamicii, modul în care este compusă pro

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 6 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

Accident tragic pe Centura Capitalei! Impact devastator între un camion și un autoturism. Circulația blocată

Cancan acum o ora
Scene de coșmar pe Centura Capitalei, acolo unde un autoturism a fost efectiv făcut praf de un camion care a pătruns pe contrasens. Totul s-a petrecut în plină zi, iar impactul a fost atât de violent încât șoferul mașinii a rămas prins între fiare.

Vremea

București
acum

36°
mar.

21°/36°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

33°
mar.

17°/33°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

33°
mar.

17°/33°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°