Un număr de 11 percheziţii au loc, luni dimineaţă, în municipiul Ploieşti, la locuinţele unor persoane suspectate că au obţinut credite bancare pe baza unor acte false, trasnmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit datelor furnizate de Poliţia Prahova, zeci de poliţişti, însoţiţi de trupe speciale, au descins, luni, la primele ore ale dimineţii, la 11 adrese din Ploieşti, acţiunea desfăşurându-se în cadrul unui dosar care vizează fraude bancare.
Percheziţiile au loc la domiciliile unor persoane suspectate că au obţinut credite bancare pe bază de acte false, au declarat surse apropiate anchetei.
La ora transmiterii acestei ştiri, percheziţiile sunt în desfăşurare.