REZULTATELE după CONTESTAŢII ale examenului de EVALUARE NAŢIONALĂ 2012 arată că în Cluj au fost mărite 125 de note.
În acest judeţ, au fost depuse 445 de contestaţii, cele mai multe la română, potrivit inspectorului adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj, Peter Tunde, citat de Mediafax.
La română, din 297 de contestaţii, au fost admise 120, iar 177 respinse. Din cele admise, 117 au primit note în plus, iar trei în minus. La matematică au fost înregistrate 139 de contestaţii, din care au fost admise 20, iar 119 respinse. Din cele 20 admise, în cinci cazuri s-au dat note în sus. La proba de limbă maternă, maghiară, au fost depuse doar nouă contestaţii, din care trei au primit note mai mari, iar şase au fost respinse.
La nivelul judeţului Cluj, 16 elevi au obţinut media 10 la evaluarea naţională. De asemenea, au fost peste 250 de note maxime la cele trei probe.
Aproape 4.500 de elevi din Cluj au participat la examenul de EVALUARE NAŢIONALĂ 2012.
REZULTATELE după CONTESTAŢII ale examenului de EVALUARE NAŢIONALĂ 2012 arată că în Cluj au fost mărite 125 de note.
În acest judeţ, au fost depuse 445 de contestaţii, cele mai multe la română, potrivit inspectorului adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj, Peter Tunde, citat de Mediafax.
La română, din 297 de contestaţii, au fost admise 120, iar 177 respinse. Din cele admise, 117 au primit note în plus, iar trei în minus. La matematică au fost înregistrate 139 de contestaţii, din care au fost admise 20, iar 119 respinse. Din cele 20 admise, în cinci cazuri s-au dat note în sus. La proba de limbă maternă, maghiară, au fost depuse doar nouă contestaţii, din care trei au primit note mai mari, iar şase au fost respinse.
La nivelul judeţului Cluj, 16 elevi au obţinut media 10 la evaluarea naţională. De asemenea, au fost peste 250 de note maxime la cele