Polițiștii Secției 1 de Poliție din Brașov au reţinut cinci indivizi suspectaţi de falsificarea de bilete de transport și punerea lor în circulație. Astfel, în data de 14 martie 2012, în baza unei autorizaţii emise de Judecătoria Braşov, s-a efectuat o percheziţie la domiciliul unui brașovean de 42 ani.
Cu această ocazie, polițiștii au identificat 3.500 bilete de călătorie, 5 diplome de studii, 5 permise auto, 4 cărți de identitate auto, toate falsificate, patru imprimante, un laptop, o mașină de tipărit și suporturi optice, cerneluri de diferite culori, precum și 102 ștampile, toate bunurile și obiectele menționate fiind ridicate în vederea cercetărilor.
Polițiștii au stabilit că suspectul, ajutat de doi complici, de 40 și 41 ani, falsifica bilete de transport și documente oficiale, care erau valorificate apoi cu diverse sume de bani. Cei trei suspecți au fost reținuți de polițiști și prezentați magistraților brașoveni, care au dispus arestarea preventivă a suspectului principal și cercetarea în stare de libertate a complicilor, pentru infraţciunea de falsificare de timbre, mărci sau bilete de transport.
Suspectul principal se află și în prezent în stare de arest preventiv, iar în urma extinderii cercetărilor, polițiștii au identificat alți doi brașoveni, de 36 și 26 ani, care valorificau biletele și documentele falsificate de primii trei. Cei doi au fost reținuți de polițiști, în data de 27 iunie 2012, pentru punerea în circulaţie de bilete transport falsificate, iar instanța de judecată a dispus arestarea preventivă pentru 20 de zile a suspectului de 36 ani și cercetarea în stare de libertate a celuilalt. Cercetările sunt continuate de poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Brașov şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a suspecților precum și a prejudiciului cauzat.
Polițiștii Secției 1 d