Problema dreptei în România a fost cum să obţină victoria… într-o ţară care nu e de dreapta. Sau cel puţin nu “de dreapta” în sensul în care intelectualitatea românească defineşte această noţiune.
România – câteva informaţii rapide
1. Populaţia rurală este în majoritate.
2. 20% dintre români au acum o diplomă de facultate. Şi asta datorită facultăţilor particulare. În 2006 procentul era de 10%.
3. Din zece gospodării, patru au WC-ul în curte.
4. În Bucureşti sunt 1000 de străzi fără canalizare.
5. Mai puţin de un român din patru este salariat în ţară. Un român din nouă munceşte în străinătate. Restul de două treimi? Pensionari, elevi (nu prea mulţi din cauza natalităţii scăzute din ultimele două decenii), casnice, locuitori din mediul rural. O peliculă de oameni de afaceri/patroni dintre care doar cei conectaţi la mediul politic au succes garantat. Studenţi dezinteresaţi de politică sau anti-sistem. Oameni care muncesc la negru, de obicei în meserii prost plătite. Profesionişti care activează în meserii liberale şi care sunt vânaţi – în scopuri fiscale – de absolut toate guvernările. Şomeri.
6. Salariul mediu net în România este de 1553 lei, adică 349 euro. Pe lună.
7. Unele dintre statisticile de mai sus arătau mai rău acum zece ani sau douăzeci de ani.
8. De la Revoluţie şi până acum, într-un singur an rata inflaţiei în România a fost sub 5%. În cinsprezece dintre cei douăzeci şi doi de ani, rata inflaţiei a fost mai mare de 10%.
În condiţiile astea, cum de a putut câştiga dreapta?
Simplu. Dreapta românească … nu a fost chiar foarte sinceră. Uneori nici cu sine. Dar a fost inteligentă. S-a adaptat. Şi-a schimbat blana – de fiecare dată cam cu aceleaşi mişcări, după cum vei vedea mai jos. A folosit la maxim toate avantajele sale, toate erorile adversarilor. A câştigat 3 alegeri
