Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Provocările noului preşedinte al Mexicului

Publicat in rfi, luni 2 iulie 2012 ·

Mexicul are un nou preşedinte. Enrique Pena Nieto, membru al Partidului Revoluţionar Instituţional, a câştigat alegerile de duminică, arată exit-poll-urile. Mai exact, a luat circa 37% din voturi, în timp ce candidatul stângii, Andres Lopez Obrador, a obţinut 31% din sufragii.

Preşedintele abia ales, Enrique Pena Nieto, este un politician tânăr şi carismatic, care a reuşit să dinamizeze imaginea unui partid al cărui nume părea compromis. Partidul Revoluţionar Instituţional a guvernat Mexicul ca partid unic pentru mare parte din secolul trecut, 71 de ani. A fost însă înlăturat în 2000 şi de atunci şi până în prezent a rămas pe băncile Opoziţiei. Pena Nieto, deşi are 45 de ani, a reuşit să-şi construiască o reputaţie într-un răstimp scurt, ca guvernator al statului Mexico. În cei şase ani cât a fost guvernator, regiunea a avut o creştere economică solidă, iar datoria publică a fost redusă. Au fost construite drumuri, spitale şi şcoli.

Pena Nieto a reuşit să-i convingă pe mexicani să dea istoria înapoi, după o campanie plină de promisiuni economice şi de luptă contra cartelurilor de droguri. Mexicanii au decis să pună ştampila pe numele său, în ciuda faptului că cei mai mulţi dintre ei încă asociază partidul cu acuzaţiile de corupţie, manipularea democraţiei şi compromisurile încheiate cu cartelurile de droguri. De data aceasta, a promis noul preşedinte, nu va fi încheiată nicio înţelegere cu crima organizată.

Duminică seară, la sediul revoluţionarilor instituţionali, corturi uriaşe îi primeau pe simpatizanţii veniţi să sărbătorească victoria. În primele rânduri se aflau membrii puternicului sindicat al muncitorilor din domeniul petrolului, iar la câţiva metri mai încolo, mişcarea civică yosoy132 strângea acuzaţiile de fraudă şi analiza imaginile transmise de postul Televisa. Televiziunea în cauză e acuzată că ar fi fost părtinitoare şi că Pena N

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Conferință de presă la Cotroceni VIDEO. Nicușor Dan despre măsurile pentru reducerea deficitului bugetar - „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie”

Ziua Constanta acum 41 minute
Nicușor Dan a afirmat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Cotroceni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii. „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie, că România are potențial economic.

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 55 minute
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 15 minute
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Cod galben de caniculă în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de val de căldură, caniculă li disconfort termic în perioada 14 iulie, ora 12.00 - 15 iulie, ora 10.00. Luni, valul de căldură se va manifesta în vestul și în sud

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 45 minute
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 3 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

20 adulţi şi 32 de copii, autoevacuaţi după ce locomotiva unui tren a luat foc în apropiere de gara Paşcani

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un număr de 52 de persoane, printre care 32 de copii, s-au autoevacuat din trenul interregio care circulă pe ruta Iaşi-Suceava, după ce locomotiva a luat foc în apropierea gării Paşcani, anunță Agerp

Încep săpăturile la o groapă comună din Irlanda care ar conţine rămăşiţele a aproape 800 de bebeluşi

G4Media acum 21 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare La un secol după ce călugăriţele irlandeze au început să îngroape sute de sugari în ceea ce avea să devină un mormânt comun, nemarcat, arheologii şi alţi specialişti vor începe să excaveze locul din

VIDEO. Președintele Nicușor Dan- „România are nevoie de o lege a salarizării“

Ziua Constanta acum 44 minute
Președintele Nicușor Dan, în cadrul unei conferințe de presă susținute luni, 14 iulie, că România are nevoie de o lege a salarizării în care să avem o abordare foarte nuanțată pe toate categoriile și să dispară sporurile. Președintele a mai pecizat

Vremea

București
acum

32°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

29°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

26°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°