Se iubesc mult. Au pregătit de toate. Dmitri a tăiat trei porci şi doi viţei pe care nevastă-sa i-a gătit cum a ştiut ea mai bine. Au dezgropat şi vinul. E roşu şi gros. Au pus şi la friptură. Au întins pe masa din curte toate bunătăţile. Soarele s-a ridicat sus şi aşteaptă ca ei să se cunune. Au plecat la biserică cu alai. Alămurile fac dealurile să ştie că Anika şi Petru îşi unesc azi destinele.

Toţi sunt fericiţi. Se chiuie. Se cinsteşte. Unul câte unul intră în lăcaşul de cult. Ea cu năframă pe cap. El îşi dă jos pălăria. Este ziua lui, se simte bărbat. E prima şi ultima oară cînd îşi rade obrazul. Lipovenii se bărbieresc o dată în viaţă, la nuntă.

Se pun în genunchi în faţa altarului. Preotul scoate în faţa lor cele trebuincioase. Duhul Sfînt e gata să se pogoare peste ei să îi lege pe vecie cînd pe uşa mare a bisericii intră un lipovean roşu la faţă şi speriat, cu ochii boldiţi, "Fraţilor, lăsaţi nunta! Arde satul!”

Asta se întîmpla în vara lui ’49. Era a treia duminică înainte de Paşte. Ivan era la câmp. Avea 16 ani. Umbla cu caii, trei sau patru. Asta nu îşi mai aduce aminte, dar de fiecare dată când se gândeşte la acele momente parcă vede iar fumul gros care se ridica de pe sat. A urcat pe cel mai zdravăn animal şi l-a gonit pînă acasă să ajute la cărat căldări de apă. Toţi trebuiau să pună umărul la stingerea focului care a cuprins aşezarea.

Călugării de la mănăstirea din sat le-au zis să nu facă nuntă în postul Paştelui, dar naşa a insistat. Ea şi-a lăsat plozii acasă şi urma să îi ia seara la petrecere. Ei au aprins foc în curte să îşi facă un scrob. Vântul a dus scântei din focul de sub cratiţă chiar în stogul de fân. "Parcă niciodată nu a bătut ca atunci viforul şi nici de-atunci n-am mai văzut la fel. Spre nord sufla. A purtat flăcările peste toate haizaşurile. În două ceasuri, aproape nici o casă nu mai era acoperită”, poveste