Sesiunea bâlbelor de organizare la Evaluarea Naţională de anul acesta se încheie azi, cu afişarea rezultatelor finale în urma depunerii contestaţiilor.
După ce subiectul II, punctul 3, de la limba română a stârnit controverse pentru cele 60 de sutimi din spatele unei întrebări ambigue de gramatică, s-au înregistrat 7.009 contestaţii din partea candidaţilor. În total, puţin peste 12.000 de lucrări au trebuit reevaluate,la nivel naţional.
„Ceea ce mă jenează este dificultatea răsfoirii” a fost întrebarea care creat controverse de gramatică. Iniţial, propoziţia subiectivă a devenit şi predicativă în urma presiunilor făcute de părinţi la uşa Ministerului Educaţiei care au dus la modificarea baremului de corectare.
Cei 12.735 de elevi înscrişi în Capitală la Evaluarea Naţională află astăzi rezultatele finale, după contestaţii. Urmează bătălia mediilor pentru un loc la un liceu bun în Bucureşti. Ordinea intrării la liceu este dată de media aritmetică dintre rezultatul obţinut în urma examenelor de la Evaluarea Naţională şi media clasellor V-VIII. Conform broşurii de admitere a ISMB, în Bucureşti sunt 15.117 locuri în licee pentru învăţământ la zi şi 1.176 pentru cel vocaţional – licee de artă şi sportive.
Peste câteva zile, în intervalul 5 – 8 iulie, elevii se pot înscrie la unul din cele 108 licee bucureştene. Simultan, datele din fişele de înscriere vor fi introduse in baza de date computerizată. Între 6 şi 9 iulie, datele vor fi corectate, unde este cazul, urmând ca repartizarea elevilor să fie efectuată pe 14 iulie.
Listele cu admişii vor fi afişate pe 15 iulie, la şcolile unde au absolvit elevii, iar ziua următoare, pe 16 iulie, şi la liceele pentru care au optat.
Dacă ţi-a plăcut ştirea, dă-ne LIKE pe Facebook AICI