Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, referindu-se la propunerea premierului Victor Ponta ca atât el, cât şi preşedintele ţării să demisioneze pentru a fi alegeri anticipate parlamentare şi prezidenţiale, că "aşa este când laşi copiii să conducă ţara".
"Aşa este când laşi copiii să conducă ţara. Până la urmă, domnul Ponta aruncă încă o petardă, în încercarea evidentă de a ascunde gunoiul sub preş şi a nu răspunde de furt, de plagiat", a precizat Blaga.
Blaga a arătat că Ponta încearcă să acopere faptul că nu a făcut absolut nimic pentru economia românească în două luni.
"Până la urmă trebuie să acopere şi faptul că nu a făcut absolut nimic pentru economia românească de două luni. Să spună o singură măsură pe care a luat-o pentru bunul mers al economiei româneşti", a precizat Vasile Blaga.
Întrebat dacă aegerile anticipate ar fi o soluţie, Blaga a răspuns: "Nu. Anticipatele vor fi la termen".
El a făcut aceste declaraţii înaintea şedinţei BPN al PDL.
Premierul Victor Ponta a anunţat că propune ca atât el, cât şi preşedintele Traian Băsescu să demisioneze pentru a declanşa alegeri parlamentare şi prezidenţiale anticipate, spunând că speră că şeful statului va fi de acord cu această variantă.
"Acest moment de blocaj nu poate fi soluţionat, până la urmă, nici de Parlament, nici de Curtea Constitutţională, ci doar de cei care au cu adevărat dreptul, şi anume de cetăţeni. Până la urmă să spună ei: îl vrem pe Traian Băsescu sau îl vrem pe Victor Ponta cu Crin Antonescu. Problema este dacă ne lasă Curtea Constituţională să ajugem să îi întrebăm pe cetăţeni. Eu aş face o altă propunere pentru preşedintele Băsescu: dacă demisionăm amândoi şi mergem la oameni, ei pot să decidă. Însă preşedintele stă ascuns acolo la Cotroceni şi zice: nu, întâi să vă daţi voi toţi demisia, eu nu plec niciodată! În mod onest şi sincer, p