În cei 15 ani ai ziarului, Franţa şi Spania au dominat fotbalul mondial şi european cu câte două trofee fiecare. Grecia a produs în 2004 cea mai mare surpriză din istoria Euro.
Europeanul din Polonia şi Ucraina s-a terminat ieri, cu o zi înainte de aniversarea de 15 ani a ProSport. A fost al optulea turneu final care, în ultimul deceniu şi jumătate, a pus stăpânire pe mai toate paginile ziarului, indiferent de formatul acestuia. Fie că a fost vorba de versiunea compactă a ProSport sau de cea XL, cum arată ziarul acum, Euro şi Mondialul au făcut mereu parte din viaţa ziarului. Totul a început cu Franţa - Brazilia, cu cele trei goluri ale francezilor - primii care au reuşit să bată Brazilia cu o asemenea diferenţă la un Campionat Mondial - şi cu lacrimile sud-americanilor. A doua zi după marea finală, ProSport titra: "Umilinţă cât Amazonul!"
C'est la vie şi Zeii Europei
A urmat un nou moment de glorie al Franţei, Europeanul din 2000. O finală cu Italia, tocmai echipa care elimina naţionala lui Hagi - "Regele" şi-a anunţat retragerea din echipă după acea partidă - şi un nou titlu alb-albastru al ProSport: "C'est la vie!". Brazilia în varianta asiatică, cu un trio formidabil format din Ronaldo, Rivaldo şi Ronaldiho, adică "Fotbalul a învins" şi zeii eleni care au adus lacrimi în Portugalia au fost următoarele repere.
Zâmbetul pierzătorilor
Italienii au uitat repede finala Europeanului din 2000. În plin scandal de corupţie, ca şi acum, echipa lui Marcello Lippi a arătat că, indiferent de probleme, fotbalul încă trăieşte în peninsulă: "Viva, Italia!". Apoi fotbalul s-a schimbat şi în vârf a apărut Spania cu încântătorul ei joc de pase. Cel puţin pe atunci. "Regina e Spania!" şi "A opta minune a lumii" au fost titlurile care au deschis ziarul la cele două mari victorii ale ibericilor.
1998 - Campiona