Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Apa rece şi apa caldă, oprite în zona Cuza Vodă II, din cartierul Burdujeni

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 2 iulie 2012 ·

Locuitorii a cinci străzi din cartierul Burdujeni, zona Cuza Vodă II, nu vor beneficia mâine de apă rece, timp de aproximativ şapte ore, ca urmare a unor lucrări care trebuie să fie efectuate de către ACET.

Astfel, furnizarea apei potabile se va întrerupe marţi, 3 iulie, între orele 08.00 – 15.00, în zona străzilor Amurgului, Muncii, Tineretului, Prieteniei, Eroilor şi Păcii. Oprirea acestui serviciu va afecta şi punctele termice Cuza Vodă 4, Cuza Vodă H şi Cuza Vodă I, încât, în intervalul de timp menţionat, cei racordaţi la ele nu vor beneficia de apă caldă.

Oprirea furnizării de apă potabilă a fost programată de ACET pentru a monta aparate de măsură a debitelor de apă consumate la blocurile 109 scările A,B,C,D; bl. 110 scările A,B,C; bl. 111 scările A,B,C,D; bl. 121 scările A,B,C,D; bl. 125 scările A,B,C,D; bl. 130 scările A,B,C.

Locuitorii a cinci străzi din cartierul Burdujeni, zona Cuza Vodă II, nu vor beneficia mâine de apă rece, timp de aproximativ şapte ore, ca urmare a unor lucrări care trebuie să fie efectuate de către ACET.

Astfel, furnizarea apei potabile se va întrerupe marţi, 3 iulie, între orele 08.00 – 15.00, în zona străzilor Amurgului, Muncii, Tineretului, Prieteniei, Eroilor şi Păcii. Oprirea acestui serviciu va afecta şi punctele termice Cuza Vodă 4, Cuza Vodă H şi Cuza Vodă I, încât, în intervalul de timp menţionat, cei racordaţi la ele nu vor beneficia de apă caldă.

Oprirea furnizării de apă potabilă a fost programată de ACET pentru a monta aparate de măsură a debitelor de apă consumate la blocurile 109 scările A,B,C,D; bl. 110 scările A,B,C; bl. 111 scările A,B,C,D; bl. 121 scările A,B,C,D; bl. 125 scările A,B,C,D; bl. 130 scările A,B,C.

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 41 minute
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Incendiu la o cabană situată în zona Plaiul Foii, din oraşul Zărneşti

G4Media acum 26 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare ISU Braşov anunţă un incendiu la o cabană situată în zona Plaiul Foii, din oraşul Zărneşti, care se manifestă cu ardere generalizată la întreaga construcţie, pe o suprafaţă de aproximativ 150 mp, tra

FOTO Mesajul afișat de peluza FCSB-ului la meciul cu CFR Cluj din Supercupa României

Gazeta Sporturilor acum 44 minute
. Cele două formații și-au dat întâlnire în Supercupa României pe Stadionul Steaua în contextul în care Arena Națională nu este disponibilă. Peste 20.000 de spectatori au asistat la meci, iar peluza roș-albaștrilor a fost plină. FCSB Steaua Suntem î

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 44 minute
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Trump anunță că va începe în zilele următoare discuţiile cu China privind un acord pentru TikTok

HotNews acum 50 minute
Preşedintele american Donald Trump a anunțat că Statele Unite vor începe discuţiile cu China luni sau marţi, pentru a ajunge la un acord privind aplicaţia TikTok, deţinută de compania chineză ByteDance, transmite News.ro citând Reuters. „Cred că vom

O femeie din Iaşi a ajuns în stare critică la spital după ce a mâncat prea multe cireşe. Avertismentul medicilor

Adevarul acum o ora
O femeie din Iași a ajuns în stare critică la spital după ce a consumat o cantitate mare de cireșe. Medicii avertizează că pacienții dializați riscă complicații grave în sezonul fructelor, dacă nu respectă restricțiile alimentare.

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 7 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Ministrul Sănătăţii, asigurări de la Spitalul Clinic de RECUPERARE Medicală Băile Felix. Alexandru Rogobete: „Lucrările vor demara în această toamnă”

Gandul acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a dat asigurări, sâmbătă în contextul unei vizite la Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix, județul Bihor, că, din toamnă, vor demara lucrările de reabilitare şi extindere, pentru care unitatea b

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon: S-a calificat în optimile probei de dublu

Mediafax acum o ora
Aflată în ultimul an al carierei, Soranei Cîrstea nu mai pune accent pe câștiguri, în condițiile în care, de-a lungul timpului, a încasat peste 10 milioane de dolari, notează prosport.ro. La ediția din acest de la Wimbledon, ea a fost eliminată în p

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 7 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

23°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

14°/30°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°