Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Claudiu Evi, peste cinci ani în Liga Naţională

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 2 iulie 2012 ·

Echipa de minihandbal ACS Olimpic Târgu-Mureş a reuşit să se impună în turneul final, după ce anul trecut au urcat pe treapta a doua a podiumului. Semne bune pentru handbalul feminin mureşean, mai ales că în finală s-au întâlnit două echipe târgumureşene. Care sunt perspectivele acestei discipline este o întrebare care-şi va afla răspunsul în următorii ani. „Încercăm să revigorăm handbalul mureşean. Ne putem gândi la performanţă la încheierea junioratului, când vom forma nucleul cu cele mai bune jucătoare şi vom avea piramida constituită. Acest lucru nu este atât de îndepărtat, dacă ţinem cont că echipa de junioare III este alcătuită de jucătoare de 14 ani”, a declarat vicepreşedintele şi antrenorul echipei Olimpic”, Claudiu Evi.

Din lotul celor mai mici jucătoare, două au ieşit în mod special în evidenţă: Monica Bărăbaş (foto stânga) şi Andreea Târşoagă. Prima a fost desemnată cea mai tehnică jucătoare a turneului şi a câştigat titlul de golgheteră, fiind practic cea care a dus în spate echipa. Elogiile aduse la adresa ei nu au făcut-o să-şi dea obişnuitele aere de vedetă. Eleva care tocmai a terminat clasa a IV-a la Gimnaziul Tudor Vladimirescu practică handbalul de doi ani şi jumătate şi este conştientă că doar munca şi modestia îi pot aduce gloria. „Sunt fericită că sunt campioană, este un sentiment foarte plăcut. Sper s-o ţinem în continuare tot aşa, dar trebuie să ne pregătim pentru asta. Urmăresc meciurile de handbal, merg la meciurile echipei Mureşul din Divizia A şi-mi doresc să ajung să joc cât mai curând şi eu la acel nivel”, a spus golghetera echipei. O are ca model pe Cristina Neagu şi visează să ajungă la Oltchim Râmnicu Vâlcea sau Krim Ljubljana. Colega sa, care o urmează îndeaproape a început să joace doar în urmă cu un an jumate, la rivala pe care au învins-o în finală, BC Sirius. Andreea Târşoagă a terminat la rândul ei clasa a

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicuşor Dan crede că Volodimir Zelenski a greşit ”intrând într-o retorică” la întâlnirea din Biroul Oval: El avea un obiectiv, să semneze acel acord

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la Preşedinţia României, a subliniat că Volodimir Zelenski a greşit în întâlnirea cu Donald Trump, în Biroul Oval, deoarece avea ca obiectiv să semneze acordul privind mineralele. ”A f

Felicia Ţilea Moldovan a murit. Fosta vicecampioană mondială la aruncarea suliței avea 57 de ani

HotNews acum 46 minute
Felicia Țilea Moldovan, vicecampioană mondială la aruncarea suliței, a decedat luni la vârsta de 57 de ani, potrivit graiulsălajului.ro și Agerpres. Fosta atletă s-a stins din viață în Spania, acolo unde era stabilită de mai bine de două decenii. Ce

Trump anunţă că uriaşul producător de cipuri din Tawian TSMC va investi 100 de miliarde de dolari în SUA, unde va deschide cinci noi fabrici

News.ro acum 32 minute
Gigantul producător de cipuri Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC) intenţionează să investească cel puţin 100 de miliarde de dolari pentru a-şi dezvolta operaţiunile de producţie din Statele Unite, unde va deschide cinci facilităţi de f

UPDATE - Trump îl atacă din nou pe Zelenski: „Cea mai proastă declaraţie pe care o putea face” / Zelenski: „Ne bazăm pe sprijinul Americii”

News.ro acum 2 ore
Donald Trump l-a acuzat din nou, luni, pe Volodimir Zelenski că nu vrea încheierea războiului cu Rusia, după ce preşedintele ucrainean a declarat că această perspectivă „este încă foarte, foarte departe”. Scriind pe reţeaua sa Truth Social, şeful Ca

Papa Francisc a suferit luni două crize respiratorii „acute”. Ventilaţia mecanică neinvazivă a fost reluată

News.ro acum o ora
Papa Francisc a suferit luni două crize de insuficienţă respiratorie acută şi primeşte din nou „ventilaţie mecanică neinvazivă” pentru a-l ajuta să respire, a anunţat luni Vaticanul, relatează AFP şi Reuters. Potrivit ultimului buletin de sănătate p

SuperLiga: Dinamo Bucureşti – FC Hermannstadt, scor 2-0 / Victorie importantă pentru dinamoviști

HotNews acum 58 minute
Echipa bucureşteană Dinamo a învins luni seară, pe teren propriu, scor 2-0, gruparea sibiană FC Hermannstadt, în ultimul meci al etapei a 29-a din Superligă, scrie News.ro. Dinamo a avut un gol anulat, în minutul 11, dar a reuşit să deschidă scorul

Marius Tucă Show începe marți, 4 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Aproape 30 de persoane, între care Vladimir Plahotniuc, ar fi beneficiat de blocarea notificărilor roşii ale Interpol. Schema infracţională a implicat rulaje bancare în România, afirmă şefa procuraturii anticorupţie de la Chişinău

News.ro acum o ora
Cel puţin 28 de persoane, între care oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc, au beneficiat, în perioada august 2022 - iunie 2024, de pe urma unei scheme de blocare a Notificărilor Roşii emise de Interpol, care-i vizează pe cei daţi în căutare internaţi

UPDATE - Bild: Doi morţi şi 25 de răniţi după ce o maşină a intrat în oameni la Mannheim / Suspectul reţinut este un cetăţean german în vârstă de 40 de ani

News.ro acum 4 ore
Două persoane au fost ucise şi 25 au fost rănite, dintre care 15 grav, potrivit unui bilanţ furnizat de sursele cotidianului german Bild, după ce o maşină a intrat, luni, în mulţimea de oameni care erau adunaţi într-o piaţă din centrul oraşului Mann

Vicepreşedinte CNAS: Ne-am confruntat cu o situaţie fără precedent / Platforma informatică a prezentat perioade de indisponibilitate, după care, începând cu 7 februarie, nu a mai funcţionat deloc pe componentele importante / Este învechită

News.ro acum 2 ore
Vicepreşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Larisa Mezinu, a afirmat, luni seară, că a existat o situaţie fără precedent, platforma informatică a sistemului medical nu a mai funcţionat deloc din 7 februarie pe componentele cele mai im

Vremea

București
acum

lun.

1°/9°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/17°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

-1°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/16°
Timisoara
acum

lun.

0°/10°
mar.

1°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°