Divizionarele secunde din Slatina, ALRO şi FC Olt, s-au răzgândit în ultima clipă în privinţa reunirii, care ar fi trebuit să aibă loc astăzi.
„Am amânat cu o săptămână reunirea lotului, din mai multe considerente. Mâine (astăzi – n.r.) vom purta o discuţie cu oficialităţile şi vom stabili toate detaliile. Vom vedea ce antrenori vom avea, bugetul, obiectivul. Noi vrem să continuăm cu staff-ul vechi, împreună am făcut programul de pregătire, am stabilit cantonamentele, dar trebuie să fie aprobate şi de conducătorii oraşului. În privinţa vizitei medicale rămâne de văzut ce fereastră vom găsi săptămâna viitoare. Despre lot pot să vă spun că au venit Marius Jianu şi Ninel Corcoveanu şi că au semnat prelungirea contractelor majoritatea jucătorilor vechi. Mai sunt discuţii cu unii, se poartă tratative şi cu alţii, dar totul depinde de rezultatul întâlnirii de mâine (astăzi – n.r.). Oricum, reunirea va avea loc lunea viitoare, la ora 11.00, la stadionul Metalurgistul“, a spus preşedintele formaţiei ALRO Slatina, Jean Niţulescu (foto), pentru GdS.
„Am decis să mai stăm o săptămână, pentru că este suficient timp pentru pregătire. În principiu, ne reunim lunea viitoare, dar nu este exclus să începem pregătirea ceva mai devreme. Jucătorilor le-am spus să stea pe aproape. Am stabilit tot, dar le vom comunica la momentul potrivit“, a spus, pentru GdS, tehnicianul celor de la FC Olt, Dan Oprescu.
Divizionarele secunde din Slatina, ALRO şi FC Olt, s-au răzgândit în ultima clipă în privinţa reunirii, care ar fi trebuit să aibă loc astăzi.
„Am amânat cu o săptămână reunirea lotului, din mai multe considerente. Mâine (astăzi – n.r.) vom purta o discuţie cu oficialităţile şi vom stabili toate detaliile. Vom vedea ce antrenori vom avea, bugetul, obiectivul. Noi vrem să continuăm cu staff-ul vechi, împreună am făcut programul de pregătire, am stabilit cantonament