Oamenii spun tot felul de lucruri, fără să se sinchisească dacă sunt adevărate. De exemplu: nu este adevărat că Borges avea un papagal. Nu este adevărat nici că papagalul știa pe dinafară întreaga operă a lui Borges. Adevărul este că Borges e Borges și papagalul, papagal.

Fiindcă tot veni vorba despre papagali, iată o întâmplare autentică.

Un celibatar din New York, foarte înstărit și extrem de bine cotat profesional, realizează că e prea singur. Tot ce face este să se scoale foarte devreme dimineața, să plece la birou, să se întoarcă seara, frânt de oboselă; bea o bere sau un pahar de vin, se uită la știri, se uită și la unul dintre serialele tâmpite și să se culcă. Sâmbetele și duminicile și le petrece mai mult în pat. Mai iese, seara, la un restaurant din cartier, nu de alta, dar să nu uite vecinii că mai trăiește.

Încearcă să găsească o soluție. Se informează, citește, răscolește Internetul și până la urmă decide că soluția cea mi potrivită pentru stilul său de viață este să-și cumpere un papagal.

În prima sâmbătă, se duce la un cunoscut magazin de păsări exotice. Se uită la toți papagalii, se învârte de colo-colo, se oprește în fața unui papagal și-l întreabă pe vânzător: “Nu vă supărați, cât costă papagalul acesta?” “Cinci mii de dolari?” “Cum cinci mii de dolari? De ce?” “Vorbește engleza, franceza și germana, cântă mai toate ariile de operă celebre și dă ora exactă cu precizia ceasului atomic din Colorado.”

Potențialul cumpărător mai dă un tur prin magazin, se uită din nou la toți papagalii, se oprește în fața unuia care arată acceptabil și îl întrebă pe vânzător: “Dar acesta cât costă?” “Zece mii de dolari.” “Zece mii de dolari dolari?! De ce?” “Pentru că, în plus de ce știe să facă primul, vorbește spaniola și italiana, știe să folosească remote-ul de la televizor și citește The New York Times.” Copertă & Copyright 2012 – IO