Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sentinţă la Curtea de Apel Alba Iulia: 4 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru directorul “Moldomin”

Publicat in Alba24, luni 2 iulie 2012 ·

În dosarul disjuns din cauza în care este judecat fostul preşedinte al Curţii de Apel Timişoara, Cătălin Şerban, pentru trafic de influenţă, a fost condamnat de Curtea de Apel Alba Iulia Iacob Chişărău – directorul „Moldomin” Moldova Nouă. Pedeapsa este de 4 ani şi 6 luni de închisoare cu executare şi interzicerea unor drepturi. Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la ÎCCJ.

Reprezentanţii Curţii de Apel Alba Iulia au precizat că, „în dosarul în care este trimis în judecată în stare de arest preventiv sub acuzaţia săvârşirii infracţiunilor de trafic de influenţă şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, Nicolae Cătălin Şerban, judecător şi vicepreşedinte al Curţii de Apel Timişoara (la data comiterii faptelor), la termenul de judecată din 25 iunie, inculpatul Iacob Chişărău a declarat în faţa instanţei că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în rechizitoriu şi solicită ca judecata să se facă în procedura simplificată conform prevederilor art. 3201 din Codul de Procedură Penală, în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Curtea de Apel Alba Iulia a decis disjungerea cauzei cu privire la acest inculpat şi pronunţarea unei sentinţe în data de 28 iunie.

Judecarea dosarului cu ceilalţi 4 inculpaţi va continua la Curtea de Apel Alba Iulia, iar termenul de judecată următor a fost stabilit pentru data de 26 iulie.

Sentinţa Curţii de Apel Alba Iulia din 28.06.2012 în rezumat:

Curtea de Apel Alba Iulia a hotărât condamnarea inculpatului Iacob Chişărău pentru săvârşirea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare, pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă la pedeapsa de 3 ani închisoare, iar pentru complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În urma contopirii pedepselor stabilite Curtea

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 12 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 9 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 12 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 9 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 6 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 8 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 9 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 11 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 12 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 13 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Vremea

București
acum

17°
dum.

17°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

16°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°