Lipsa medicamentelor, accesul limitat la monitorizare şi la investigaţii sunt principalele probleme cu care se confruntă pacienţii cu cancer, copii şi adulţi, semnalează Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC). "Nu s-a luat nici cea mai mică măsură de protejare a acestora, prin accesul, firesc şi legal, la tratament, la investigaţii, la monitorizare, la evaluare periodică, la asigurarea continuităţii tratamentului, astfel cei peste 98.000 de pacienţi în tratament au fost trimişi direct în faţa ,,plutonului de execuţie”, cum se poate numi deja sistemul de sănătate publică din România”, se precizează într-un comunicat elaborat la finalul celei de-a IV-a ediţii a conferinţei naţionale a FABC. Aceşti bolnavi, pe lângă stresul indus de cancer, mai sunt terorizaţi şi de faptul că, dacă nu mai răspund la terapiile convenţionale şi au indicaţie pentru terapii inovatoare, sunt "trataţi” de CNAS cu includerea lor pe lista de aşteptare, numită "lista morţii”. Accesul la tratament a devenit din ce în ce mai dificil din cauza eternei ,,lipse a fondurilor”. În timp ce în alte state europene durata medie de viaţă a populaţiei creşte, la noi este mai mică cu 5 ani faţă de media UE şi tot mai mulţi oameni mor din lipsă de medicamente sau pentru că nu îşi permit să cumpere tratamentele recomandate de medici. În acest sens, FABC cere premierului Victor Ponta să intervină şi să oprească genocidul prin finanţarea, cel puţin la limita de avarie, a sistemului public de sănătate.
Lipsa medicamentelor, accesul limitat la monitorizare şi la investigaţii sunt principalele probleme cu care se confruntă pacienţii cu cancer, copii şi adulţi, semnalează Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC). "Nu s-a luat nici cea mai mică măsură de protejare a acestora, prin accesul, firesc şi legal, la tratament, la investigaţii, la monitorizare, la evaluare periodică, la asigura