USL a pornit o amplă campanie de acaparare a tuturor funcţiilor posibile şi imposibile, dar care să îi asigure controlul absolut al oricărei instituţii. Acelaşi lucru se întâmplă şi la nivelul municipiului Craiova, unde primarul Lia Olguţa Vasilescu a convocat pentru joi, 5 iulie, o nouă şedinţă extraordinară a consiliului local, care pare să se desfăşoare sub deviza „Pleacă toţi şi vin ai noştri“.
Reprezentanţii PDL şi UNPR, înlocuiţi de cei ai PSD şi PNL
21 dintre cele 23 de puncte înscrise pe ordinea de zi a acestei şedinţe extraordinare vizează schimbări politice la nivelul instituţiilor din subordinea municipalităţii. E vorba mai întâi de numirea unor persoane fidele în consiliile de administraţie de la cele trei regii subordonate Primăriei Craiova: Regia de Termoficare, Regia Autonomă de Transport (RAT) şi Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi a Fondului Locativ (RAADPFL). Acesta este primul pas în înlocuirea directorilor - consideraţi fideli PDL sau UNPR. Cu aceeaşi ocazie vor fi desemnaţi noi membri, fideli USL, şi în Consiliul de Administraţie al Companiei de Apă „Oltenia“, al cărei director uneperist Doru Buruiană a fost răsturnat cu câteva luni în urmă de o alianţă PDL-PSD, însă actuala putere n-a reuşit însă să-şi pună în funcţie propriul director, neavând majoritate în forul colectiv de conducere.
USL, în general, şi primăriţa Olguţa Vasilescu, în special, au pus ochii apoi pe două instituţii considerate fiefuri pedeliste. E vorba, pe de o parte, de SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL, unde directorul general şi administratorul public Gabriel Şerban, directorul executiv Bogdan Apostol şi directorul executiv adjunct Bogdan Ciocoiu au figurat chiar pe lista propusă de PDL pentru Consiliul Local Craiova. Apoi, e vorba de SC Salubritate Craiova SRL, al cărui director general şi administrator public Flavius Sirop a figurat şi e