Memoria imparatului roman Constantin cel Mare a fost una care a supravietuit secolelor. In jurul deciziilor si faptelor sale a fost plasmuit mitul unui sfant, cu inflacarare aparat si sustinut de clericii crestini.
Insa o privire critica asupra vietii sale releva o cu totul alta imagine in spatele acestei inchipuiri ideologice concepute de Biserica.
Uzurpare si lupta pentru putere - Istoria nespusa a lui Constantin cel Mare (II)
Un sfant fara temei - Istoria nespusa a lui Constantin cel Mare (I)
Inca de pe timpul lui Diocletian a avut loc reinnoirea persecutiilor, tatal lui Constantin, Constantius, in calitate de Caesar, numarandu-se printre cei care au semnat numeroasele acte prin care violentele impotriva crestinilor au devenit legale.
Sub pedeapsa mortii, multi au fost constransi sa se reintoarca la vechile culte si practici romane, in timp ce inchisorile au fost nevoite sa elibereze un numar mare de criminali de rand pentru a face loc numarului mare de crestini arestati.
Edictul uitat al lui Galerius
Masurile represive au continuat si dupa numirea lui Constantius si Galerius ca imparati, insa, in provinciile occidentale conduse de Constantius, ele au cunoscut o intensitate mai mica, pentru ca dupa uzurparea lui Constantin sa inceteze de-a dreptul.
Inainte sa moara, si Galerius isi arata ingaduinta fata de crestini si le ofera din nou libertatea de a-si practica religia, dar fara posibilitatea recuperarii proprietatilor confiscate de statul roman.
Un timp, Maximin Daia, succesorul sau, a respectat ordinul imparatului, dar odata cu moartea sa a facut uitata hotararea lui Galerius, incepand iarasi a ii prigoni pe crestini.
Ordonante de toleranta ca unealta politica
Abia doi ani mai tarziu, Constantin si Licinius ajung la un acord, celebrul
