Plagiatul de care este acuzat Victor Ponta a capatat valente nebanuite, de parca ne-am confruntat brusc cu exceptia si nu cu regula.
Victor Ponta a devenit, peste noapte, simbolul nu doar al furtului intelectual, ci al intregii imposturi nationale. Si asta pentru simplul fapt ca politizarea a trecut mult dincolo de femeia de serviciu si mult mai profund decat litera si spiritul unor reguli.
Iar ceea ce este mult mai interesant decat translatarea propriei semnaturi peste munca semnata de altii imi pare a fi categoria celor mai vehementi acuzatori si aparatori: fie indivizi fara opera, fie operatori cu opera altora, fie oameni fara indoiala onesti, dar plini de resentimente sau de parti pris.
Profesorul Mircea Miclea, fost ministru al Educatiei, presedinte al unei comisii prezidentiale de specialitate si membru al mult hulitului CNATDCU (Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare), a fost el insusi acuzat in 2005 de plagiat. De un plagiat nu la fel de consistent precum cel al lui Ponta, dar fara dubii inspirat serios dintr-o lucrare a psihologului american Colin Martindale.
Mircea Miclea a acuzat recent politizarea acestui caz, voind, cam tarziu si cam ipocrit, dupa ce s-a antepronuntat - cata rutina - asupra claritatii plagiatului, sa trimita o lamentatie intru "apararea credibilitatii diplomelor romanesti".
Trebuia sa o faca atunci cand era ministru, atunci cand era presedintele comisiei prezidentiale pentru Educatie, atunci cand au aparut informatiile privind plagiatul Codrutei Kovesi. Daca ar fi facut-o, politizarea de care face acum vorbire n-ar fi putut fi considerata demagogie.
Tot politizare pare a fi si reactia CNATDCU, prezidata de academicianul Marius Andruh, intrunita prin incalcarea procedurilor regulamentare si in absenta cvorumului necesar.
