Rata şomajului la nivelul zonei euro a ajuns în luna mai la un nou record, de 11,1% din populaţia activă, a anunţat luni oficiul european de statistică Eurostat.
Conform estimărilor Eurostat, în luna mai au existat 17,56 milioane de şomeri în zona euro, în creştere cu 88.000 faţă de luna precedentă. Rata şomajului a depăşit pragul de 11 procente pentru prima oară de la crearea zonei euro, prag care a fost atins în martie şi care s-a menţinut apoi şi în luna aprilie. Analiştii se aşteptau ca şomajul să rămână şi în luna mai la nivelul de 11%. Totodată, este cea de-a treisprezecea lună consecutivă în care şomajul a depăşit pragul de 10 procente. În raport cu aceeaşi perioadă a anului trecut (lunamai 2011), numărul şomerilor a crescut cu 1,82 milioane de persoane în întreaga uniune economică şi monetară.
Pentru toate cele 27 de state ale Uniunii Europene, rata şomajului a crescut la 10,3 procente în luna mai, un nivel de asemenea record, faţă de 10,2% în luna aprilie. Spania are cea mai ridicată rată a şomajului din rândul celor 27 de state din Uniunii Europene, în luna mai aceasta ajungând la 24,6%. Cele mai afectate persoane rămân în continuare tinerii, rata şomajului în rândul tinerilor spanioli fiind de 52,1%. Pentru Grecia, ultimele cifre disponibile datează din luna martie, când rata şomajului era de 21,9%, mult peste rata de 15,7% înregistrată în martie 2011. Pe de altă parte, cele mai scăzute rate ale şomajului din zona euro sunt în Austria (4,1%), Olanda (5,1%), Luxemburg (5,4%) şi Germania (5,6%). Autoritatea Europeană de Reglementare a Pieţelor Financiare a deschis o anchetă cu privire la metodele utilizate de cele trei mari agenţii internaţionale pentru evaluarea băncilor. Iveco se restructurează şi va închide 5 uzine europene până la finalul anului. Jurnal economic cu Alina Neagu
Rata şomajului la nivelul zonei euro a ajuns în luna