In absenta unor surse documentare fiabile, de prima mina, despre viata lui Sergiu Celibidache - putina corespondenta publicata pina acum fiind, fie ea cu prietenul sau Eugen Trancu-Iasi, fie cu marele dirijor Wilhelm Furtwangler, insuficienta pentru a acoperi o biografie de peste 80 de ani -, nu este de mirare ca monografia mult asteptata despre dirijor intirzie sa apara. . O tentativa in acest sens a regretatului muzicolog Laszlo Ferenc a esuat in conditiile vitrege sub regim comunist ale accesului la arhivele din strainatate, iar monografia ce promite sa fie completa si deschizatoare de drumuri, a istoricului Radu Lazarescu, se lasa asteptata in librarii. Pina una alta, trebuie sa ne multumim cu informatii partiale, parte a mozaicului. Intre aparitiile editoriale ale acestui an aniversar, cea mai interesanta mi se pare de departe studiul cercetatoarei Ioana Raluca Voicu-Arnautoiu, intitulat (nu foarte fericit) Sergiu Celibidache privit prin Cortina de fier, o carte aparuta cu sprijinul oferit de Ratiu Family Charitable Foundation de la Londra. Ceea ce a avut autoarea cartii la dispozitie ca documentatie la CNSAS au fost, in esenta - conform surselor citate -, doua dosare microfilmate, provenite din arhivele Serviciului de Informatii Externe (S.I.E.). Primul dosar de urmarire "individuala" a fost deschis la 14 iulie 1955, iar aproape trei ani mai tirziu, in aprilie 1958, devenise atit de "neincapator", incit se lua hotarirea, inregistrata birocratic, de deschidere a unui al doilea dosar. Iar lui Sergiu Celibidache i s-a acordat numele de cod "Kolb". Dar dirijorul fusese supravegheat si anterior anului 1955, cind responsabilitatea urmaririi sale a fost "predata" (nimic "nedumeritor" in denumirea raportului de sinteza citat de Voicu-Arnautoiu; p. 17), se pare, Serviciului de Informatii Externe. Celibidache fusese "in studiu" inca din 1951, cind de el se ocupa atit Ser