Surse din USL au declarat, pentru gândul, că sistemul de vot uninominal pur va fi promovat printr-o ordonanţă de urgenţă a Guvernului Ponta.
„Vom da ordonanţă de urgenţă pentru votul uninominal după ce vom vedea motivarea Curţii Constituţionale”, au subliniat surse din USL pentru gândul.
Potrivit acestora, majoritatea parlamentară va încerca şi revocarea judecătorii Curţii Constituţionale propuşi de forul legislativ, motivându-se că aceştia şi-au depăşit atribuţiile şi nu mai respectă actuala majoritate.
Liderii USL au stabilit că marţi vor fi schimbaţi preşedinţii celor două Camere, iar miercuri vor fi aleşi Crin Antonescu preşedinte al Senatului şi Valeriu Zgonea la Camera Deputaţilor.
„Suspendarea va fi discutată tot săptămâna aceasta, că doar de asta stăm pe căldura asta în Parlament”, au declarat surse din USL.