Curtea Constituţională a ripostat ieri, printr-un comunicat, la tot mai desele atacuri la adresa sa ce vin din partea factorilor politici.
Într-un comunicat de presă, instanţa constituţională arată: „Toate atacurile din ultima perioadă echivalează cu desfiinţarea Curţii Constituţionale în componenţa actuală stabilită pe baza Constituţiei. Această măsură încalcă grav dispoziţiile art.145 din Constituţia României, în care se prevede că, pe durata exercitării mandatului, judecătorii sunt inamovibili - adică nu pot fi revocaţi.
Ne adresăm pe această cale atât Parlamentului, cât şi preşedintelui României să ia poziţie faţă de măsurile ce se preconizează şi prin care se încalcă în mod flagrant Constituţia, normele democratice şi principiile statului de drept. Având în vedere situaţia deosebit de gravă, atacurile fără precedent la adresa Curţii Contituţionale şi a judecătorilor săi, precum şi ameninţările cu revocarea lor, Curtea Constituţională a sesizat Comisia de la Veneţia, Conferinţa Curţilor Constituţionale din Europa, precum şi celelalte instituţii europene".
Miza atacului
Majoritatea USL din Parlament a adoptat o lege prin care hotărârile Parlamentului să fie excluse de la controlul de constituţionalitate, iar CCR urmează să se pronunţe asupra acestei legi pe data de 9 iulie. În aşteptarea verdictului, liderii USL au evocat în repetate rânduri posibilitatea ca unii membri ai CCR să fie revocaţi din funcţie. Potrivit Constituţiei, membrii CCR sunt inamovibili, deci nu pot fi revocaţi din funcţie de către Parlament. Potrivit legii de organizare, membrii CCR pot fi revocaţi doar de plenul Curţii, în măsura în care se constată încălcări ale legii sau situaţii de incompatibilitate.
Miza schimbării legii
Curţii Constituţionale este aceea ca o eventuală hotărâre a Parlamentului de suspendare a preşedintelui Traian