Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Energia scumpită va fi facturată la toamnă

Publicat in GAZETA de SUD, marți 3 iulie 2012 ·

De la 1 iulie s-a scumpit curentul electric cu 5%, dar facturile estimative au fost deja emise în avans, pe lunile de vară. Aflaţi din GdS când veţi primi la domiciliu prima factură cu energia scumpită.

De la 1 iulie, energia electrică s-a scumpit cu 5%, atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru firme, potrivit unei decizii a Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Dar furnizorul local de energie a emis şi distribuit facturile estimative pe două-trei luni în avans. Unii dintre consumatorii casnici din zona urbană chiar şi-au achitat facturile, în avans, până în luna august a acestui an. Astfel că abia la următoarele facturi emise de CEZ se va opera modificarea tarifului la energia electrică. Chiar dacă au plătit deja energia în avans pe două luni, locuitorii Craiovei nu scapă de scumpiri, ele fiind calculate ulterior, pentru energia consumată din 1 iulie şi până la data facturării. Consumatorii casnici care au primit facturi estimative în luna mai, dar care au fost emise în avans şi pentru lunile iunie-iulie, sunt exprimate în tarifele vechi. Aceştia vor primi abia în august o factură de la CEZ pe care va fi evidenţiată şi diferenţa de preţ de la 1 iulie, adică majorările la energie, informează compania. Cu alte cuvinte, cei care au primit şi plătit energia electrică în avans la preţurile vechi vor plăti diferenţa în august. De asemenea, persoanele din mediul urban care au primit facturile estimate în iunie, iar acestea cuprind şi facturile pe iulie şi august, abia în septembrie vor achita energia consumată efectiv, inclusiv diferenţa de preţ de la 1 iulie încoace. „Clienţii casnici urbani care şi-au achitat în avans cele trei avize de plată de pe ultima factură primită în luna iunie 2012 vor mai avea de plătit, practic, doar diferenta de preţ aplicată cantităţii de energie electrică consumate după 1.07.2012“, precizează repre

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 6 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 6 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 3 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 3 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 2 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 58 minute
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Mitropolia Basarabiei cere retragerea cetăţeniei române pentru clericii rusofili ai Mitropoliei Moldovei

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mitropolia Basarabiei anunţă că va solicita autorităţilor de la Bucureşti retragerea cetăţeniei române pentru toţi ierarhii şi clericii Mitropoliei Moldovei subordonate Patriarhiei ruse, care se impl

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 3 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 5 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

VIDEO. Unii dintre apropiații criminalului din Mureș au început să colaboreze cu Poliția!

Ziua Constanta acum 8 ore
În cadrul anchetei privind cazul Gânj Emil, căutat pentru uciderea fostei sale iubite, au apărut noi evoluții semnificative. Surse apropiate investigației au confirmat astăzi că unii dintre apropiații lui Gânj Emil au început să colaboreze cu Poliți

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

20°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

19°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

17°
sâm.

15°/28°
dum.

17°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°