Modelul economic de creştere bazată pe îndatorare a adus la scăderea accelerată a competitivităţii franceze. Dilatarea sectorului public a eutanasiat sectorul privat iar singura soluţie vehiculată de candidaţii la preşedinţie a fost creşterea impozitelor. De austeritate nu a vorbit nimeni deşi e inevitabilă, spune economistul francez Nicolas Baverez.

Articol din revista FP România, ediţia nr. 28 (mai/ iunie 2012), care apare pe 21 mai.

Care sunt problemele structurale ale economiei franceze?

Franţa se confruntă astăzi cu un declin economic accelerat, cu o creştere foarte slabă de 1,2% în anii 2000 şi acum una mai mică de 1%, o competitivitate redusă. Deficitul comercial se ridică la 70 de miliarde de euro, iar exporturile franceze în zona euro au scăzut de la 18% la 12%. Franţa nu mai are decât 185 de întreprinderi cu peste 5.000 de salariaţi şi 485 cu 2.500-5.000 de salariaţi. Datoria suverană va fi de 90% din PIB anul acesta şi se repercutează deja asupra activităţii economice şi asupra ocupării forţei de muncă. O altă problemă mare este şomajul permanent. 10% din populaţia activă franceză este şomeră. Dacă faci o comparaţie cu performanţele remarcabile ale economiei germane – creştere de 3%, deficit de 1%, datorie publică de 80% din PIB şi excedent comercial de 158 miliarde de euro, îţi dai seama unde a ajuns Franţa astăzi.

Explicaţia pentru acest declin nu trebuie căutată în criză sau în şocul din 2007-2008. Ultima dată Franţa a avut un excedent bugetar îm 1973. Ultima oară când şomajul a fost de 7% a fost în 1977. Este clar că este o problemă de model economic. Este vorba despre o creştere slabă, bazată doar pe consum, care este finanţată prin transferuri sociale de 33% din PIB, care la rândul lor sunt finanţate prin îndatorare. Creşterea datoriei publice a provocat eutanasierea domeniiului privat şi a întreprinderilor, cee