În Parlamentul României îşi exercită de câteva luni mandatele doi deputaţi (Sergiu Andon şi Florin Pâslaru, de la PSD) pe care justiţia şi ANI i-au declarat definitiv incompatibili, deci ar fi trebuit excluşi. Refuzul Parlamentului de a-i demite intră în contradicţie flagrantă cu declaraţia Camerei Deputaţilor şi a Senatului privind sprijinirea implementării Strategiei Naţionale Anticorupţie. Atitudinea de neînţeles a Legislativului, care una declară şi alta face, va cântări greu în concluziile raportului Comisiei Europene de evaluare a progreselor realizate în justiţie. Documentul va avea o pondere majoră în luarea unei decizii privind aderarea României la Spaţiul Schengen.
Agenţia Naţională de Integritate a anunţat ieri că a solicitat Camerei Deputaţilor aplicarea cu celeritate a sancţiunilor disciplinare, respectiv revocarea din funcţie a lui Sergiu Andon şi a lui Florin Pâslaru, ambii deputaţi în Parlamentul României. În cazul lui Andon, ANI invocă drept temei o sentinţă a Curţii de Apel Bucureşti, confirmată în aprilie de Curtea Supremă şi rămasă definitivă, prin care s-a constatat incompatibilitatea deputatului de la Partidul Conservator, iar pentru Pâslaru rămânerea definitivă a raportului de constatare a incompatibilităţii.
Cererea ANI nu este prima de această natură adresată Parlamentului, în ideea revocării celor doi parlamentari, dar până la această oră Legislativul a evitat să dea curs solicitării, discuţiile blocându-se inclusiv în Comisia juridică.
Pentru România liberă, Sergiu Andon a declarat că Parlamentul nu a luat o decizie în cazul său pentru că "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să se pronunţe pe 6 noiembrie dacă constatarea pe care a făcut-o ANI atrage sau nu atrage sancţiunea revocării şi a interdicţiei de a mai candida".
În cazul deputatului conservator, incompatibilitatea descoper