Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Valeriu Zgonea este noul Preşedinte al Camerei Deputaţilor, cu 161 de voturi "pentru"

Publicat in Antena 3, miercuri 4 iulie 2012 ·

Liderului grupului deputaţilor PSD, Valeriu Zgonea, a fost ales marţi, cu 161 de voturi pentru, preşedinte al Camerei Deputaţilor, în cadrul unei sesiuni extraordinare a Camerei inferioare a Parlamentului.

La vot nu au participat deputaţii PDL şi cei ai UDMR. Au fost prezenţi 177 de deputaţi.

După ce a fost ales, Zgonea a spus de la tribuna Camerei că este un moment foarte important în viaţa sa pentru care a muncit foarte mult. El le-a mulţumit colegilor care l-au votat dar şi 'milioanelor de pensionari care astăzi au simţit că ceva se schimbă în România'.

'Vreau să le mulţumesc acelor oameni care s-au simţit umiliţi în trei ani şi jumătate şi au simţit că în Parlamentul României cel care conduce şi are funcţie de preşedinte nu-i reprezintă şi i-a umilit, celor care s-au simţit prin asumări de răspundere şi prin voturi numărate aiurea că nu sunt reprezentaţi în Parlament. Şi poate vreau să-i mulţumesc unui om care acum câţiva ani de zile mi-a dat unul dintre cele mai elocvente exemple de drumul greşit pe care Roberta Anastase a adus această instituţie - domnului Sobaru - care a făcut poate cea mai importantă declaraţie politică pe care vreodată Parlamentul României a putut să o facă', a mai spus Zgonea.

Roberta Anastase a fost astăzi revocată din funcţia de Preşedinte al Camerei Deputaţilor cu 160 de voturi pentru şi 1 împotrivă.

Liderului grupului deputaţilor PSD, Valeriu Zgonea, a fost ales marţi, cu 161 de voturi pentru, preşedinte al Camerei Deputaţilor, în cadrul unei sesiuni extraordinare a Camerei inferioare a Parlamentului.

La vot nu au participat deputaţii PDL şi cei ai UDMR. Au fost prezenţi 177 de deputaţi.

După ce a fost ales, Zgonea a spus de la tribuna Camerei că este un moment foarte important în viaţa sa pentru care a muncit foarte mult. El le-a mulţumit colegilor care l

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Titluri Quality cumpara brandul Mediafax

Mediafax acum 2 ore
Tranzactia a fost agreata pe 8 ianuarie 2025. Mediafax, infiintata de Adrian Sarbu in 1991 ca prima agentie de stiri independenta de dupa Revolutie, este cel mai important si respectat furnizor de informatii pentru media si consumatorii finali. Medi

Elena Lasconi: Îi înțeleg pe românii care au ieșit azi în stradă, dar soluția nu e acolo

HotNews acum 2 ore
Președinta USR, Elena Lasconi, a reacționat, vineri, pe pagina ei de Facebook, la protestul care are loc în fața Parlamentului. Primărița de la Câmpulung a declarat că îi înțelege pe protestatari și acuză Guvernul că „a dat foc la țară”. „Au aruncat

NATO nu susţine ţinta de 5% pentru cheltuieli de apărare propusă de Trump, dar ia în calcul o creştere

Mediafax acum 2 ore
Donald Trump, preşedintele ales al SUA, a cerut ca membrii NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare, o creştere semnificativă faţă de actuala ţintă de 2%. Totuşi, oficialii alianţei consideră că o astfel de măsură ar fi imposibilă din punct de vedere

UPDATE - CCR: A fost înregistrată cererea depusă de avocaţii domnului Călin Georgescu / George Simion: Foarte mulţi oameni au venit să petiţioneze astăzi Curtea Constituţională/ Protest al susţinătorilor lui Călin Georgescu - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Curtea Constituţională anunţă că vineri a fost înregistrată ”cererea depusă de avocaţii domnului Călin Georgescu”, Anunţul vine în contextul în care luni Georgescu afimase că în 10 ianuarie avocaţii vor cere acestei instituţii să-şi revizuiască de u

Prima reacție a Ucrainei după ce Trump a spus că vrea o întâlnire cu Vladimir Putin pentru a pune capăt războiului

HotNews acum 31 minute
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Ucrainei a oferit vineri după-amiaza prima reacție oficială a Kievului față de declarațiile lui Donald Trump privind dorința acestuia de a se întâlni cu Vladimir Putin, partea ucraineană afirmând în

Marcel Ciolacu: Este o certitudine că vom continua plafonarea prețurilor la energie și gaze după 1 aprilie

HotNews acum 4 ore
Guvernul caută „formula optimă” de a continua sprijinirea populației prin prețuri plafonate la energie și gaze și după 1 aprilie, a declarat premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern de vineri. „Este o certitudine că îi vom ajuta în c

Zi liberă în plus în minivacanța de 1 mai, înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale 2025

Libertatea acum 3 ore
Guvernul a stabilit ca ziua de vineri, 2 mai, să fie zi liberă pentru salariaţii din sectorul public, făcând astfel legătura între ziua liberă de joi, 1 mai, declarată sărbătoare legală, cu ocazia Zilei Muncii. Astfel, bugetarii vor avea o minivacan

CNAS anunţă că analizează parametrii de funcţionare a Platformei Informatice din Asigurările de Sănătate, după sesizări de la furnizorii de servicii medicale

News.ro acum 15 minute
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunţă că analizează parametrii de funcţionare a Platformei Informatice din Asigurările de Sănătate (PIAS), după ce furnizori de servicii medicale au sesizat că au dificultăţi în utilizarea acesteia. În

Incendiu la subsolul Spitalului Municipal Călărași. A fost activat planul roșu de intervenție / Pacienții nu au fost evacuați

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, vineri, într-o cameră administrativă aflată la subsolul Spitalului Municipal Călăraşi, informează IGSU. Nu s-au evacuat pacienții din spital, incendiul fiind localizat şi ulterior stins, precizează autoritățile. „Având în ved

Marcel Ciolacu: Săptămâna viitoare vom adopta toate documentele necesare organizării alegerilor pe 4 mai și 18 mai

HotNews acum 5 ore
Guvernul pregătește legislația necesară pentru organizarea alegerilor prezidențiale, aceasta fiind prioritatea Guvernului pentru următoarea ședință de guvern, a declarat premierul Marcel Ciolacu, la începtul ședinței de Guvern de vineri. Primul tur

Vremea

București
acum

14°
vin.

6°/14°
sâm.

3°/6°
dum.

2°/5°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

10°
vin.

2°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

0°/5°
lun.

-2°/2°
Constanta
acum

14°
vin.

9°/14°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/5°
lun.

2°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

-2°/2°
dum.

-2°/1°
lun.

-3°/-1°
Timisoara
acum

vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/3°
lun.

-2°/3°