Ministerul Sănătăţii a postat, astăzi, pe pagina de web www.ms.ro, secţiunea Reforma în Sănătate, proiectul de Lege privind organizarea şi funcţionarea sistemului de sănătate din România. Mai jos am semnalat câteva aspecte importante.
Conform proiectului de act normativ, postat spre dezbatere publică, principalele modificări din sistem vizează reorganizarea sistemului de asigurări de sănătate, organizarea şi funcţionarea spitalelor, precum şi creşterea controlului calităţii servicii şi creşterea rolului Ministerului Sănătăţii în monitorizarea şi controlul politicilor de sănătate.
„Aveam nevoie de această lege. În prezent, sistemul sanitar este centralizat şi hiperreglementat. Un asemenea sistem necesită un control puternic, ceea ce lipseşte. Lipsa acestui control induce un comportament incorect în sistem care este resimţit atât de personalul medical, cât şi de către populaţie. De asemenea, sistemul acuză monopolul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi lipsa de transparenţă a acestei instituţii, dar şi monopolul Ministerului Finanţelor Publice în colectarea şi alocarea fondurilor către Sănătate. Nu în ultimul rând, nemulţumirea a crescut în rândul populaţiei pentru serviciile medicale, la fel ca şi nemulţumirea cadrelor medicale din sistem", a declarat Vasile Cepoi, ministrul Sănătăţii.
Propunerea legislativă are in vedere în primul rând, reducerea dezechilibrului financiar şi regândirea organizatorică şi funcţională a întregului sistem sanitar.
„Proiectul de lege propune un model care să crească baza de colectare a contribuţiilor de asigurări de sănătate, să asigure utilizarea eficientă a rersurselor financiare, păstrând eforturile contribuabililor în actualele limite", a mai spus ministrul.
REORGANIZAREA SISTEMULUI DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE
Aceasta este una dintre principalele schimbări care urmăreşte