Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Directorii PD-L nu pot fi schimbaţi, crede Fugaru

Publicat in Impact in Gorj, miercuri 4 iulie 2012 ·

Democrat-liberalii susţin că, în perioada următoare, USL va trece la înlocuirea directorilor de la instituţiile publice din judeţ. În prezent, nu există cadru legal pentru schimbarea şefilor PD-L de la deconcentrate, susţine pedelistul Ion Fugaru.

De ani buni, Guvernele se joacă de-a alba-neagra cu directorii de la deconcentrate, susţine democrat-liberalul Ion Fugaru. Acesta afirmă că motivele pentru care USL nu a trecut imediat la înlocuirea şefilor de insituţii numiţi de PD-L în funcţii, sunt legate de faptul că o parte dintre aceştia au rămas pe posturi şi în vremea guvernării democrat-liberale. Fugaru susţine că are totuşi informaţii potrivit cărora, USL ar urma să treacă la schimbări de directori. Pedelistul susţine că la Garda de Mediu, actualul comisar şef Ovidiu Ilie va fi înlocuit cu Gheorghe Sanda, cel care a mai ocupat funcţia respectivă şi în 2009, atunci când PNL se afla la guvernare. Nu acelaşi lucru se poate spune şi în privinţa lui Teodor Popescu, directorul de la Ape Gorj, despre care Fugaru afirmă că are postul asigurat. Schimbări vor fi şi la APIA, dar şi la Direcţia Silvică Gorj, deşi Ion Fugaru susţine că nu există în momentul de faţă cadru legal pentru înlocuirea actualilor directori care au promovat un examen pentru a accede în funcţii. „Nu că USL nu are oameni buni, dar sunt cam tot oamenii pe care i-am susţinut noi în funcţii, asta e problema. Unde au fost pedelişti au început să îşi dea demisia singuri cum s-a întâmplat la Inspectoratul Şcolar. Cu siguranţă va urma şi la APIA, la Direcţia Silvică unde este Gheorghe Novac. Nu prea au unde să mai schimbe, poate pe la Garda de Mediu să îl pună pe Gheorghe Sanda. Dacă ar fi după USL, i-ar schimba pe toţi în 24 de ore. Dar USL are o problemă că în unele instituţii directorii au dat concurs şi acum s-a cam schimbat legea şi nu pot să îi schimbe uşor”, a mai adăugat Ion Fugaru, reprezenta

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu

Mediafax acum 2 ore
Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu impusă de instanţa din România. Influencerul celebru se confruntă acum doar cu control judiciar, relatează Reuters.

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 2 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Disney, dată în judecată fiindcă ar fi plagiat cele două filme din seria „Vaiana”

Mediafax acum 32 minute
Într-un proces care a fost depus vineri, animatorul Buck Woodall susţine că fosta directoare de dezvoltare al Mandeville Films, Jenny Marchick, i-a încălcat drepturile de autor transmiţând în secret către Disney materiale pe care el le-a produs în m

Amenzi de 60.000 de lei la centrele pentru copii cu dizabilităţi ţinuţi în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată. DSP Mureş a suspendat activatea de spălătorie la patru centre şi activitatea de alimentaţie colectivă la trei centre

Libertatea acum o ora
Imaginile greu de privit cu copii cu dizabilități la pământ, ținuți în camere zăvorâte, în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată au declanșat un val de controale asupra centrelor din Județul Mureș. DSP Mureș a dat amenzi usturătoare.

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 5 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor. Până şi comuniştii au dedicat aproape doi ani pentru a studia cum să reorganizeze România

News.ro acum 47 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că reorganizarea administrativ-teritorială „nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor”, fiind un subiect „extrem de serios” care tr

Incendiu la Centrala Cernavodă. În ce situație sunt cele două reactoare nucleare

Ziare.com acum 2 ore
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoar

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 3 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Bătrân omorât în bătaie de fiul vitreg/ L-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap/ Cauza decesului, şoc septic în urma rupturii traumatice de intestin subţire/ Agresorul a fost arestat

News.ro acum o ora
Un bătrân de 71 de ani, din Arad, a fost omorât în bătaie de fiul său vitreg, care l-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap. Vârstnicul a murit în spital, la cinci zile de la incidentul petrecut la mijlocul lunii decembrie a anului t

Kievul revendică „cel mai mai masiv” atac în Rusia de la începutul războiului

G4Media acum 54 minute
Armata ucraineană anunţă marţi ”cel mai masiv” atac de la începutul războiului în urmă cu aproape trei ani, în noaptea de luni spre marţi, cu rachetă împotriva unei fabrici chimice militare în Rusia şi unor instalaţii energetice şi industriale marţi

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-5°/-0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°