Ucraina a fost condamnată astăzi la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru încălcarea drepturilor procedurale în cazul unui fost ministru ucrainean de interne, din Cabinetul condus de Iulia Timoșenko, actualmente lider al unui partid de opoziție. Sursa: REUTERS
Iuri Lutsenko a fost condamnat, în februarie, la 4 ani de închisoare, pentru abuz de putere și deturnare de fonduri. CEDO nu s-a pronunțat decât asupra detenției provizorii și a începerii urmăririi împotriva fostului ministru de interne, după victoria obținută la alegerile prezidențiale din 2010 de Victor Ianucovici.
Curtea Europeană a Drepturilor estimează că fostul ministru de interne, bănuit că l-ar fi ajutat pe șoferul său să beneficieze de o serie de avantaje, a fost plasat în detenție provizorie, în condiții arbitrare, fiindu-i astfel încălcate drepturile la o procedură achitabilă și fără controlul real al unui judecător, transmite ”Le Figaro”.
Detenția sa nu a fost justificată nici de faptele săvârșite, nici de circumstanțe, susține CEDO. Judecătorii de la Strasbourg susțin, în unanimitate, că, prin motivațiile sale, această detenție a fost contrară dreptului ucrainean.
Aceasta a fost, prin urmare, motivată nu doar de suspiciunile de infracțiune, ci ”din alte motive”, conchid judecătorii de la Strasbourg, fără a acuza explicit autoritățile de la Kiev de persecuție politică. CEDO estimează că acest caz a reprezentat o încălcare a art.18 al Convenției Europene a drepturilor omului, care interzice drepturilor și libertăților civile din alte motive decât cele pentru care au fost prevăzute aceste restricții.
Iuri Lutsenko a obținut suma de 15.000 de euro drept despăgubire pentru prejudiciul moral.
Introdusă în ianuarie 2011 în fața Curții Eurpene, cererea sa a fost tratată conform unei proceduri prioritare, la fel cum s-a întâmplat cu cea adresată judecătorilor