Paul Krugman, laureat al premiului Nobel pentru economie, nu împărtăşeşte optimismul pieţelor cu privire la viitorul Europei. În cadrul editorialului său din New York Times, el se arată surprins de acest optimism împărtăşit de aceleaşi persoane care nu cred că formula de redresare economică prin suferinţă, propusă de Germania, are vreo şansă de succes.

Dimpotrivă, optimismul acestora se bazează pe prezumpţia conform căreia toţi actorii sunt conştienţi că eşecul economic, în special destrămarea zonei euro, va fi un dezastru pentru toată lumea, inclusiv pentru germani, iar acest lucru îi va forţa, până la urmă, pe liderii europeni, să facă ceea ce trebuie pentru a rezolva situaţia, observă economistul american.

Vezi care sunt consecinţele destrămării zonei euro pentru Germania

„Marea iluzie”

Pentru Krugman, situaţia i se pare extrem de similară cu cea de la începutul secolului trecut, când Norman Angell , în cartea sa, „Marea Iluzie”, susţinea că războiul a devenit demodat. Comerţul şi industria, susţinea acesta, şi nu exploatarea popoarelor subjugate, reprezentau sursele de prosperitate naţională şi, în consecinţă, războiul şi costurile militare enorme nu ar fi adus nimic bun.

Mai mult, Angell susţinea nici mai mult nici mai puţin că omenirea începea să renunţe la „pasiunea patriotismului”. Angell nu a prezis eliminarea bruscă a tuturor războaielor, însă el a considerat că numărul acestora va scade. Şi cu toţii ştim ce s-a întâmplat ulterior.

Krugman susţine că identificarea unui dezastru posibil, indiferent de cât de evidentă este aceasta, nu este o garanţie că naţiunile vor face tot ce le stă în putinţă pentru a evita acest dezastru, mai ales în condiţiile în care mândria naţională şi rivalităţile îi fac pe liderii politici să fie orbi faţă de ceea ce ar trebui să fie evident. Iar situaţia extrem de dificilă şi