Este uimitor cum tratează presa subiectul plagiatului comis de premier, ca pe un subiect extraterestru, de care jurnaliștii n-ar mai fi auzit, cu dificultăți de a-l metaboliza. Loviți de amnezie, par a nu observa că e vorba de una dintre indicațiile obligatorii ale propriei meserii, fiindcă jurnalistul lucrează sub interdicția de furt intelectual: nu fura subiectele de la alții, pune ghilimele, indică sursa etc.

Prin 2005, când presa românească se in­te­re­sa încă de propria devenire, Clubul Român de Presă a procedat la un normativ de orientare, reiterat în 2008: „Consiliul de Onoare al Clu­bului Român de Presă cons­tată cu îngrijorare apariția și dezvoltarea a numeroase si­te-uri care își fac strategii de conținut bazate pe preluarea fără acorduri a conținutului altor surse de informare: agen­ții de presă, ziare, televiziuni, posturi de radio, alte site-uri. (...) informația trebuie să cir­cule liber, dar opera jurnalistică este pro­te­jată de normele legale și deontologice în vi­goare. În virtutea acestor două principii, Clu­bul Român de Presă consideră că, în absența unui acord încheiat cu deținătorul drepturilor, materialele de presă pot fi preluate, obli­ga­toriu cu citarea sursei, în limita a 500 de sem­ne, dar fără a depăși jumătate din res­pectivul material“. Dincolo de aceasta, există Legea dreptului de autor, dar și regulile mi­nimale de redactare a unei lucrări (de control, de seminar, de doctorat etc.), care exclud co­piatul de orice fel, cunoscute începând cu vâr­sta școlară. Și totuși, unii jurnaliști ezită, alții evită să spună lucrurilor pe nume, lăsându-i pe propagandiști și pe marketerii politici să zburde în voie pe televiziuni, în ziare și online, diminuând șansele ca adevărul să se fa­că auzit.

O eroare în abordarea su­biectului este unghiul din ca­re este privit: jurnaliștii se la­să ușor contaminați de abor­dările politicienil