Este uimitor cum tratează presa subiectul plagiatului comis de premier, ca pe un subiect extraterestru, de care jurnaliștii n-ar mai fi auzit, cu dificultăți de a-l metaboliza. Loviți de amnezie, par a nu observa că e vorba de una dintre indicațiile obligatorii ale propriei meserii, fiindcă jurnalistul lucrează sub interdicția de furt intelectual: nu fura subiectele de la alții, pune ghilimele, indică sursa etc.
Prin 2005, când presa românească se interesa încă de propria devenire, Clubul Român de Presă a procedat la un normativ de orientare, reiterat în 2008: „Consiliul de Onoare al Clubului Român de Presă constată cu îngrijorare apariția și dezvoltarea a numeroase site-uri care își fac strategii de conținut bazate pe preluarea fără acorduri a conținutului altor surse de informare: agenții de presă, ziare, televiziuni, posturi de radio, alte site-uri. (...) informația trebuie să circule liber, dar opera jurnalistică este protejată de normele legale și deontologice în vigoare. În virtutea acestor două principii, Clubul Român de Presă consideră că, în absența unui acord încheiat cu deținătorul drepturilor, materialele de presă pot fi preluate, obligatoriu cu citarea sursei, în limita a 500 de semne, dar fără a depăși jumătate din respectivul material“. Dincolo de aceasta, există Legea dreptului de autor, dar și regulile minimale de redactare a unei lucrări (de control, de seminar, de doctorat etc.), care exclud copiatul de orice fel, cunoscute începând cu vârsta școlară. Și totuși, unii jurnaliști ezită, alții evită să spună lucrurilor pe nume, lăsându-i pe propagandiști și pe marketerii politici să zburde în voie pe televiziuni, în ziare și online, diminuând șansele ca adevărul să se facă auzit.
O eroare în abordarea subiectului este unghiul din care este privit: jurnaliștii se lasă ușor contaminați de abordările politicienil
