Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crin Antonescu îl înlocuieşte pe Vasile Blaga la conducerea Senatului

Publicat in rfi, marți 3 iulie 2012 ·

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a fost ales, marţi, în funcţia de preşedinte al Senatului după ce actualul preşedinte al PDL, Vasile Blaga, a fost revocat din funcţie cu 70 de voturi "pentru" şi o abţinere. “Acest act politic este abuziv pentru că încalcă o prevedere regulamentară: un preşedinte în funcţie poate fi revocat doar la propunerea propriului grup parlamentar” explică la RFI jurnalistul Ion M Ioniţă. UPDATE: Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a anunţat că a contestat decizia la Curtea Constituţională. Vezi în ştire reacţia preşedintelui Traian Băsescu.

Preşedintele Comisiei juridice a Senatului, Toni Greblă (PSD), a declarat, marţi, în şedinţa de revocare a preşedintelui acestei Camere că acesta a încălcat principiul de independenţă şi imparţialitate în exercitarea funcţiei şi că se impune revocarea acestuia.

În propunerea de revocare, Greblă a precizat că, potrivit Curţii Constituţionale, preşedintele Senatului, în exercitarea funcţiei, trebuie să fie echidistant deoarece acesta nu poate reprezenta poziţia politică şi interesele unui partid politic, ci reprezintă Senatul în integralitatea sa.

"Majoritatea senatorilor opinează că, datorită contextului actual, preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a abdicat de la acest rol constituţional, utilizând instituţia preşedintelui Senatului în scopul realizării exclusive a obiectivelor impuse de partidul politic din care face parte", a arătat acesta.

Singurul senator PDL prezent la şedinţa în care se va vota revocarea lui Vasile Blaga, Alexandru Pereş, a vrut să ţină un discurs în plen, însă după 3 minute Ioan Chelaru i-a tăiat microfonul, iar la cererea lui Gyorgy Frunda i-au acordat totuşi cinci minute, relatează agenţia Mediafax. Antonescu: Nu s-a încălcat Constituţia, PDL face declaraţii aberante despre lovituri de stat

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că "

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 42 minute
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Italia ar putea elibera până la 10.000 de deţinuţi. Care este motivul

Mediafax acum 51 minute
Aproximativ 10.100 deţinuţi sunt „potenţial eligibili” pentru măsuri alternative la închisoare, cum ar fi arestul la domiciliu sau probaţiunea, a declarat ministerul într-un comunicat. Opţiunea s-ar aplica persoanelor ale căror condamnări sunt defin

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 2 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 2 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum o ora
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 3 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum o ora
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Kremlinul critică Europa pentru cheltuielile de război și avertizează din nou asupra opțiunii nucleare. Peskov: Ţările europene cheltuiesc sume uriaşe pe arme pentru a alimenta războiul în Ucraina

Mediafax acum 21 minute
Moscova a lansat noi acuzații împotriva țărilor europene. Ea susține că acestea riscă foarte tare din cauza investițiilor masive în înarmare. Kremlinul a reluat ideea că Rusia ar putea lua în calcul folosirea armelor nucleare, conform agenției DPA.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

28°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/25°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

26°
mie.

19°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°