Liderul coreean Kim Jong-un a impus unele măsuri de modernizare a naţiunii, permiţând utilizarea telefoanelor mobile, consumul de piza şi acordând mai multe libertăţi şi posibilităţi de distracţie cetăţenilor, relatează The Daily Mail în ediţia electronică.
Potrivit unor date, tot mai multe femei poartă pantaloni, pantofi cu toc şi cercei, iar în magazine au început să apară telefoane mobile. Kim Jong-un a renunţat, de asemenea, la interdicţiile anterioare privind consumul unor alimente ca pizza, cartofi prăjiţi şi hamburgeri.
"Acestea sunt daruri pentru cetăţeni din partea liderului nostru", comenta televiziunea de stat, prezentând imagini din cursul unei vizite efectuate de Kim Jong-un la un parc de distracţii şi cum acesta mânca la restaurante fast-food din cadrul complexului.
Liderul nord-coreean, care a preluat şefia statului la 28 decembrie, după moartea tatălui său, considerat un lider puternic dar rece, pare interesat să creeze o naţiune concentrată asupra generaţiei tinere, dorind să creeze "un paradis al copiilor", dând curs unei orientări iniţiată de bunicul său, fondatorul ţării, Kim Il Sung. În timpul mandatului acestuia, în anii '70 nord-coreenii beneficiau de sprijinul fostei Uniuni Sovietice, având suficiente resurse alimentare.
"Koreea puternică şi prosperă a viitorului, în care voi veţi fi stăpânii, va fi cea mai puternică ţară, unde în fiecare casă vor răsuna râsete, iar toată lumea va trăi în armonie", a declarat el în faţa a 20.000 de copii adunaţi la Phenian cu prilejul ceremoniei care a marcat 66 de ani de la înfiinţaea Uniunii Copiilor din Coreea, la începutul acestei luni. Este vorba despre o organizaţie guvernamentală pentru copiii cu vârste cuprinse între nouă şi 14 ani.
Copiii, selectaţi cu atenţie de liderii partidului, au purtat tradiţionala cravată roşie şi au ovaţi