Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pasajul subteran, în avans

Publicat in GAZETA de SUD, marți 3 iulie 2012 ·

Lucrând în asentimentul primăriţei Craiovei - repede şi cu forţă de muncă locală - constructorii ar fi dispuşi să muncească şi noaptea

Constructorii pasajului subteran au adus pe şantier încă două instalaţii de foraj, cu care vor începe în această săptămână realizarea piloţilor foraţi şi a pereţilor mulaţi în zona învecinată Universităţii din Craiova.

„Mâine (astăzi - n.r.) vom începe realizarea elementelor de structură - piloţii foraţi, iar peste încă două zile vom trece şi la realizarea pereţilor mulaţi ai pasajului în zona de lângă Universitate. În acelaşi timp, tot acolo vom realiza şi o lucrare de deviere a reţelelor de apă, canalizare şi telefonie de pe strada Carol I. Suntem în grafic cu lucrările, ba chiar aş spune că suntem în avans, pentru că în ultima lună am lucrat cât pentru două luni, în ciuda faptului că ne-am confruntat cu lipsa spaţiului şi a trebuit să abordăm lucrarea pe tronsoane. În contract nu era prevăzută fragmentarea lucrărilor, însă am înţeles situaţia cauzată de întârzierile la pasajul suprateran şi am decis să venim în sprijinul craiovenilor şi al autorităţilor locale, amânând cât am putut închiderea circulaţiei în zona unde vom face pasajul subteran“, a declarat Marian Turluc, manager de proiect în cadrul MITLIV.

Întârzierea exproprierilor, problema constructorilor

De fapt, constructorii ar fi preferat să-şi continue lucrările în zona dinspre Casa Studenţilor, acolo unde începuseră, dar au fost nevoiţi să se oprească şi să se mute la celălalt capăt pentru că angajaţii Primăriei Craiova nu au finalizat exproprierile, fapt criticat inclusiv de Olguţa Vasilescu, noul primar al Craiovei. Realizarea pasajului subteran de către MITLIV pare să convină noii conduceri din Primăria Craiova, pe de o parte pentru că acest constructor a arătat şi la Centrul Multifuncţional că poate lucra repede, iar pe de altă part

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elevii de clasele primare sunt excluși de la olimpiadele și concursurile școlare 2025, potrivit unui ordin semnat de Daniel David

HotNews acum 2 ore
Elevii de clasele primare nu pot participa la nicio olimpiadă sau concurs naţional, în anul şcolar 2024-2025. Potrivit calendarului oficial anunţat recent de ministerul Educației, competiţiile sunt dedicate doar elevilor din învățământul secundar, s

TikTok nu mai funcţionează în SUA: ce mesaj au primit utilizatorii

Wall-Street.ro acum 2 ore
Reţeaua de socializare TikTok a încetat să mai funcţioneze în Statele Unite, după ce Curtea Supremă a confirmat o lege adoptată anul trecut de Congres, care obliga platforma să se disocieze de societatea-mamă, ByteDance din China, sau să fie închisă

Armistiţiul dintre Israel şi Hamas a intrat în vigoare duminică, iar luptele au încetat; Forţele israeliene au început să se retragă din anumite zone din Gaza, potrivit presei pro-Hamas

News.ro acum o ora
Un acord de încetare a focului între Israel şi Hamas în Fâşia Gaza a intrat în vigoare duminică, după o întârziere de aproape trei ore, marcând o pauză în conflictul de 15 luni care a adus devastare şi schimbări politice majore în Orientul Mijlociu

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză: Câştigul salarial mediu net lunar va creşte cu 6,2% în 2025. Câştigul real se va majora cu 1,6%

Ziua News acum 42 minute
Câştigul salarial mediu net lunar se va majora în 2025 cu 6,2%, până la 5.355 lei, iar cel real va creşte cu 1,6%, conform Prognozei 2024-2028, varianta de toamnă, a Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză. În 2026, câştigul salarial mediu net l

Rezultat fabulos pentru Gabi Ruse la Australian Open! Românca este în sferturi la dublu după un meci absolut incredibil

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
continuă aventura la primul turneu de Grand Slam al anului, la Australian Open. Eliminată în turul al doilea de la simplu, Ruse a obținut noaptea trecută calificarea în sferturile de finală ale competiției la dublu, fiind la un meci distanță de a eg

Alcaraz ajunge în sferturile de finală ale Australian Open după retragerea lui Draper

Mediafax acum 49 minute
Carlos Alcaraz s-a calificat în sferturile de finală ale Australian Open, după ce adversarul său britanic Jack Draper s-a retras în timpul meciului din optimile de finală, din cauza unei accidentări. Draper se afla în urmă cu 7-5, 6-1 când a ceru pa

Rusia spune că forţele sale au capturat două aşezări în regiunea Doneţk din estul Ucrainei

News.ro acum 2 ore
Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că forţele ruse au preluat controlul asupra a două noi aşezări în regiunea Doneţk din estul Ucrainei, continuând avansul avansul lor constant, transmite Reuters. Conform declaraţiei ministerului, forţele

Cinci tineri ucraineni rătăciți în Munţii Maramureşului, pe unde au trecut granița, recuperați de salvamontiști după 11 zile în frig

Adevarul acum 2 ore
Salvatorii montani ai SPJ Salvamont Maramureș au încheiat cu succes o misiune începută în noaptea de sâmbătă și derulată până spre orele dimineții de duminică pentru găsirea și recuperarea a cinci cetățeni ucraineni rătăciți în munți.

Cincisprezece persoane urmărite naţional şi internaţional, depistate în ultimele 24 de ore

G4Media acum o ora
Poliţia Română a depistat, în ultimele 24 de ore, 15 persoane urmărite naţional şi internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 35 de măsuri preventive, transmite Agerpres. „În ultimele 24

Cum verifici online care sunt cele mai bune tarife la energie electrică în 2025

HotNews acum 2 ore
Tarifele pe care le plătim la electricitate sunt plafonate de către stat încă din 2022, când a început o criză a prețului energiei în toată Europa. Legislația aflată în prezent în vigoare prevede că plafonarea va expira la 31 martie 2025, când prețu

Vremea

București
acum

dum.

1°/6°
lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/7°
Iasi
acum

dum.

3°/6°
lun.

2°/11°
mar.

3°/9°
mie.

2°/7°
Constanta
acum

dum.

3°/8°
lun.

4°/7°
mar.

6°/8°
mie.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-2°/1°
lun.

0°/7°
mar.

2°/6°
mie.

2°/4°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/1°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/6°
mie.

2°/5°